Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Moș Crăciun a început să facă lista de cadouri. La târgul din Piața Constituției, copiii au stat la coadă

Your browser doesn't support HTML5 video.

Mai sunt doar opt zile până când Moș Crăciun va trece pe la casele copiilor pentru a lăsa daruri sub brad. Până atunci, face lista cu dorințe.

În București, la târgul din Piața Constituției, copiii au stat la coadă ca să-i spună Moșului așteptările lor. Au venit inclusiv din alte orașe. Timp de cinci ore, simpaticul bătrânel a stat de vorbă cu cei mici și a ascultat cântece și poezii. Va sta acolo până în ziua de Ajun.

La casa lui Moș Crăciun din Piața Constituției a fost agitație mare vineri seară. Acolo, simpaticul bătrânel a întocmit lista cu dorințe, ajutat de spiriduși.

Copil: „O rochie albastră. Nu”.

Cum simpaticul bătrânel apreciază sinceritatea, nimeni nu a fost tăiat de pe listă. Mai ales că cei mici au venit pregătiți cu o poezie ori un cântecel.

Citește și
targ
Târg de Crăciun într-o casă interbelică din centrul capitalei: Arta și designul românesc în prim-plan

Lista de cadouri a fost o adevărată provocare. Anumite dorințe s-au negociat.

Copil: „Eu un cal”.

Alți copii le-au dat sarcini mai ușoare spiridușilor, care trebuie acum să pregătească acum darurile.

Copil: „Multe fructe și un penar. Dulciuri”.

Copiii au stat la rând întreaga seară ca să stea de vorbă cu generosul bătrânel.

Mai sunt doar zece minute până când Moș Crăciun își închide părțile, iar zeci de copii încă așteaptă să îi spună moșului ce își doresc anul acesta.

Moș Crăciun: „Trebuie să fie cei mai cuminți să asculte de părinți, de bunici, de spiriduși, de doamnele învățătoare, de profesori, să citească tot să mănânce tot, să mănânce fructe, legume și să doarmă devreme. Cărți foarte multe, anul ăsta cred că au început copiii să citească mai mult”.

Moș Crăciun rămâne în Piața Constituției până pe 24 decembrie, când va pleca în călătorie, spre casele copiilor.

La câțiva pași, cei mari s-au distrat în fața scenei.

Vizitator: „Am venit de la Arad special pentru Mira. Mâine plec. Am venit doar pentru asta, superb”.

Vizitator: „Este foarte frumos și este o atmosferă foarte frumoasă, și nu mă așteptam la așa ceva, mai ales că nu sunt din oraș. Din Baia Mare”.

Vizitator: „O ador pe Mira din toată inima mea, e cea mai tare. E al 20-lea concert la care am fost”.

Vizitator: „Îmi place foarte mult și e WOW. Da”.

Sâmbătă seară vor urca pe scenă Keo & Alexandra Ungureanu. Târgul de Crăciun din Piața Constituției a fost deja vizitat de 350.000 de oameni, de la Sfântul Andrei, când și-a deschis porțile.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult