Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Momente terifiante în Cisiordania, în urma unui raid israelian: Doi palestinieni au fost ucişi | FOTO

Doi militanţi palestinieni au fost ucişi, sâmbătă, în timpul unei operaţiuni militare israeliene care a avut loc în apropiere de oraşul palestinian Jenin, în Cisiordania.  

Palestinienii ar fi tras cu arma dinspre o maşină în mişcare spre câțiva soldaţi israelieni care au răspuns la rândul lor cu focuri de armă.

Cei doi palestinieni, cu vârste de 23 şi 24 de ani, au fost răniţi mortal, potrivit autorităților palestiniene citate de Agerpres și de presa internațională.

Armata israeliană a declarat că soldaţii săi erau într-o misiune antiteroristă în zona respectivă.

Aceștia au comis atacul cu o armă automată M-16. Soldaţii israelieni nu au fost răniţi.

După o serie de atacuri anul trecut, armata israeliană şi-a înmulţit raidurile aeriene în zonă, ceea ce a dus la confruntări armate soldate cu victime.

De la începutul acestui an, 12 palestinieni au fost ucişi în timpul unor operaţiuni militare israeliene sau în urma propriilor lor atacuri. Anul trecut, au fost ucişi în total 172 de palestinieni.

Israelul a anexat Cisiordania şi Ierusalimul de Est, alături de alte teritorii, în 1967. În prezent, peste 600.000 de colonişti israelieni locuiesc acolo.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult