Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Mobilizare impresionantă pentru salvarea tinerilor răniți în accidentul din Brașov. 150 de oameni au donat sânge

Your browser doesn't support HTML5 video.

Mobilizare impresionantă la Craiova. Cel puţin 150 de persoane au venit să doneze sânge pentru tinerii răniţi joi în accidentul petrecut în Braşov.

Apelul pentru donare a fost făcut pe rețelele de socializare şi pe grupurile de la școală. În accident au fost implicaţi patru tineri cu vârste cuprinse între 17 și 19 ani. Unul dintre ei a murit, ceilalţi sunt grav răniţi.

Rude şi prieteni ai victimelor s-au aşezat de dimineaţă la coadă, la centrul de transfuzii din Craiova. Printre ei, şi tatăl unei fete rănite în accident.

Liviu Predoană, tatăl Biancăi: „Fiica mea era în spatele șoferului și este accidentată foarte grav. Am vorbit cu medicii, medicii nu pot să dea o garanție, sunt sceptici în ceea ce privește sănătatea lor, au spus că următoarele 72 de ore sunt critice.”

Colegii și prietenii tinerilor sunt marcați de tragedie. Povestesc că tot grupul era entuziasmat de excursia la munte, și urma să se întoarcă sâmbătă. Maşina în care se aflau cei patru, condusă de un tânăr de 19 ani, a ajuns pe contrasens, pe o șosea din judeţul Brașov, şi s-a izbit violent de o autoutilitară. Șoferul a murit imediat după impact.

Marius Gabriel Orbulețu, prieten: „În primul rând, am aflat de băiatul care a decedat, apoi când am aflat de ei doi a fost un șoc, nici acum nu realizez ce s-a întâmplat. sperăm doar să se fie totul în regulă, să se pună pe picioare toți.”

Radu Gulin, colegul Biancăi: „Am vorbit pe grup toți copiii, ne-am mobilizat, tot ce putem face o să fim alături de ei. ne rugăm la Dumnezeu să fie bine, medicii să își facă treaba. s-a întâmplat nenorocirea asta, se poate întâmpla oricui până la urmă.”

Apropiaţii victimelor spun că este în continuare nevoie de sânge.

Giulia Măgureanu, prietenă: „Mă facem o faptă bună, ne-a rugat și fratele lui Andrei să donăm sânge pentru toți trei. Am dat și mai departe la toți prietenii, ne-am strâns destul de mulți să fie bine pentru copii. Chiar contează fiecare picătură de sânge chiar contează pentru ei în momentul ăsta. E foarte important să vină cât mai multă lume.”

Familiile vor pleca la Spitalul din Brașov, să le fie alături victimelor, a căror stare de sănătate este delicată.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult