Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Mobila din alte ţări este tot mai prezentă în locuințele românilor. Vânzările au crescut cu 25% în ultimul an

Your browser doesn't support HTML5 video.

Cu prețuri ceva mai accesibile şi un stil minimalist, mobila din alte ţări este tot mai prezentă în locuințele românilor.

Vânzările celor care aduc marfă din Italia, Polonia şi Germania au crescut și cu 25 la sută în ultimul an iar importurile au trecut pentru prima dată de un miliard de euro. În tot acest timp din fabricile de la noi sunt livrate piese clasice din lemn masiv, apreciate în special de străini.

În acest showroom din Cluj-Napoca, piesele de mobilier din Italia și Germania sunt personalizate și se vând doar în baza unor comenzi.

Preţurile diferă în funcție de preferințe iar un dormitor complet poate costa și 10 mii de euro. Andreea Bold, Director de vânzări: "Anul trecut, față de ceilalți ani a fost o creștere estimativă între 15 și 20 la sută. Un segment care a fost vândut cel mai bine este segmentul mobilierului de bucătărie, pe care noi îl importăm din Germania și din Italia. Un al doilea segment a fost mobilierul standard, aici putem enumera canapele, mese și scaune. Dar și mobilierul care este customizat".

Anul trecut am cumpărat din Germania, Polonia, Austria și Italia mobilă de peste un miliard de euro.

Citește și
mobila
(P) Mobila Mob Confort a lansat o nouă colecție de mobilier și textile în cadrul magazinului Moblesse din Craiova

La acest depozit din Sebeș sunt aduse piese de mobilier la mâna a doua din Germania.

Adela Lupu, administrator magazin: "Chiar dacă este folosită puțin, calitatea ei este mult mai bună decât un moblier nou la un preț mediu, acum câțiva ani posibil să fi adus un transport într-o lună și acum un transport la 10 zile, două săptămâni".

Iată însă ce se întâmpla în această fabrică românească în care lucrează aproape o sută de angajați. Cel mai mult se folosește lemnul de esență tare.

Andra Mercioiu, adminstrator fabrică: "Marea parte a moblierului produs de noi pleacă spre țări precum Germania, Austria, Italia, unoeri Franța, foarte puțin activăm pe piața internă, ne ocupăm doare de echipări hoteluri mari, vile, crame, diferite apartamente".

Exportăm constant mobilă de peste două miliarde de euro, în mare parte, modele clasice, foarte apreciate înainte de 1989.

În timp ce francezii sau germanii cumpăra produsele noastre din lemn masiv, voluminoase, pentru case mari, românii încep să își recalculeze bugetul atunci când își mobilează apartamentele de la bloc, și optează pentru varianta minimalistă, care le permite să facă și economii.

Bianca Boroschi, designer de interior: "Prețul undeva la 30% mai ieftin decât pe piața româneacă și în al treilea rând designul mai modern, culorile mai moderne".

Pe lângă magazinele fizice, a crescut și apetitul pentru comenzile online. Peste 60 la sută dintre cei interesați vizitează și showroom-urile virtuale.

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult