Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Moartea suspectă a unei fetițe de 2 ani din Galați. Ce au găsit medicii pe corpul ei

Your browser doesn't support HTML5 video.

O fetiţă de doi ani dintr-o comună din judeţul Galaţi a sfârşit în împrejurări tragice, iar cazul este anchetat de poliţişti ca o moarte suspectă.

Părinţii copilei au sunat miercuri seară la 112 şi au spus că ea s-ar fi înecat cu un corp străin şi nu mai poate să respire. Medicii de la ambulanţă, şi apoi de la spital, au resuscitat-o, dar nu au reuşit să o readucă la viaţă. Spun că nu au găsit niciun blocaj la nivelul căilor respiratorii, şi că fetiţa era subnutrită şi plină de vânătăi.

Apelul la 112 a fost făcut miercuri seară, în jurul orei 8. O rudă anunţa speriată că fetiţa de doi ani ar fi înghiţit ceva şi nu mai poate să respire. Când ambulanța a ajuns la poartă, copila a fost scoasă pe braţe, în stare de inconştienţă.

dr. Mihai Polinschi, Serviciul de Ambulanţă Galaţi: "Relatat de către apelant că s-ar fi înecat cu un corp străin. Era în stop cardio-respirator, s-au început imediat manevrele de resuscitare.” Reporter: “Au găsit vreun corp străin?” dr. Mihai Polinschi, Serviciul de Ambulanţă Galaţi: “Nu. La verificarea căilor respiratorii nu s-a găsit niciun corp străin."

Medicii de la ambulanţă au continuat să o resusciteze pe drum. Au predat-o unui echipaj SMURD, apoi manevrele au continuat timp de o oră la Spitalul de Pediatrie din Galaţi. Din nefericire, fetiţa nu a mai putut fi salvată. Medicii spun că avea trupul plin de vânătăi, mai recente sau mai vechi.

dr. Iuliana Moraru, Spitalul de Pediatrie Galaţi: "Prezenta multiple echimoze, în diverse stadii evolutive, la nivelul feței, torace, antero-posterior, membre inferioare şi superioare."

cms-şef Gabriela Costin, IPJ Galaţi: "În baza sesizării a fost întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de ucidere din culpă, urmând ca, după efectuarea necropsiei şi, în funcţie de concluziile raportului medico-legal, să se stabilească încadrarea juridică a faptei."

Raportul care va stabili cauza exactă a morţii fetiţei ar putea să conducă şi spre vinovaţii pentru producerea acestei tragedii. Familia mai are încă trei copii, cel mai mare de 12 ani.

Tania Calcan, DPC Galaţi: “Din ce ştim până în acest moment, copiii erau singuri. Şi, din acest considerent, încercăm să vedem, să evaluăm situaţia: dacă această formă de neglijență a avut un caracter accidental sau este un mod de viaţă, o neglijenţă în mod repetat."

Inspectorii de la Protecţia Copilului urmează să îi consilieze pe fraţii fetiţei şi să audieze părinţii şi apropiaţi ai familiei. În funcţie de ce vor afla, urmează să stabilească dacă cei mici sunt în siguranţă sau dacă trebuie preluaţi de asistenţii sociali.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult