Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Misiune specială pentru un jandarm din Iaşi. A salvat un căţelus îngropat în zăpadă: „L-am băgat în maşină să se usuce”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Vremea câinoasă care a pus stăpânire pe Moldova a făcut și victime printre animale. Multe dintre cele surprinse de viscol pe străzi au pierit și au avut de suferit inclusiv cele din adăposturi.

De mila necuvântătoarelor rămase pe drumuri, oamenii inimoși s-au aventurat însă prin nămeți și au reușit să salveze câteva suflete.

Animalele de pe străzi s-au trezit fără apărare în faţa viscolului. Unele au avut o șansă doar datorită oamenilor cu suflet mare. La Iaşi, un jandarm aflat în misiune a zărit, în nămeți, două urechi şi o codiţă tremurând. Răzvan Balaur, Jandarmeria Iaşi: „Am oprit maşina, am văzut că este tot ud, m-am bagat în zăpadă până peste genunchi. L-am luat în brațe, l-am băgat în maşină să se usuce un pic.” Și această căţeluşă şi puii săi au fost găsiţi aproape înghețați de o localnică într-un munte de zăpadă, în apropierea unei păduri de la marginea Sucevei. Au fost duși la căldură şi sunt acum în afara oricărui pericol. Troienele au acoperit și acest adăpost de animale din Suceava, iar îngrijitorii au trecut prin câteva ore dificile. Roxana Ciornei, presedinte Asociatia Casa lui Patrocle: „La noi a fost un dezastru, în câteva ore, adăpostul a fost acoperit de zăpadă. Ne-au venit 5 oameni care ne-au scos efectiv de sub zăpadă. S-au dărâmat plasele, zăpada cât țarcurile a fost.” În ultimele zile, zeci de animale s-au pierdut, după ce au ieşit din curţi și s-au afundat în stratul de omăt. Stăpânii le caută acum și speră să le mai găsească în viață. 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult