Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ministrul de Interne anunţă un control în cazul câinelui împuşcat pe şosea. "Am fost indignat"

Your browser doesn't support HTML5 video.

Este anchetă în Borşa, Maramureş, după un incident şocant înregistrat sâmbătă pe un drum public. Un câine a fost împuşcat de un paznic de vânătoare sub privirile îngrozite ale unor martori, inclusiv un copil de şase ani.

Revoltaţi, oamenii au anunţat poliţia, însă iniţial, agenţii au considerat că nu s-a întâmplat nimic ilegal. Apoi s-au răzgândit, şi toate aceste bâlbe ale poliţiştilor, intens discutate în spaţiul public, au ajuns în atenţia ministrului de interne. Marcel Vela a anunţat că luni va ajunge la Borşa corpul de control, pentru verificări.

Era în jurul orei 3 când imaginile filmate pe DN 18, în pasul Prislop, au început să facă înconjurul internetului. Au fost făcute de voluntarii unei asociaţii pentru protecţia animalelor care treceau prin zonă şi care ar fi suprins exact momentul în care un bărbat a scos o puşcă pe geam, a ochit un câine şi l-a împuşcat.

Cu toate astea, câteva ore mai târziu, poliţiştii din Borşa anunţau printr-un comunicat că bărbatul de 69 de ani, paznic de vânătoare, cităm: "a făcut uz de armă și a recoltat legal un câine hoinar, aflat pe raza fondului de vânătoare". Cu alte cuvinte, drumul a fost considerat fond de vânătoare, unde, teoretic, un vânător ar avea dreptul să împuşte animalele fără stăpân.

Peste 4 ore însă, poliţiştii au revenit, şi au anunţat că, de fapt, sunt suspiciuni care să indice folosirea unei arme, fără drept, şi uciderea animalelor cu intenţie, fără drept.

Citește și
caine dieta
Modalitatea inedită prin care o cățelușă a reușit să dea jos 12 kg în doar 2 luni

“Nu ştim dacă a fost o muşamalizare, dacă au vrut să scape de muncă sau dacă chiar nu au ştiut”, spune reprezentanţii asociaţiei.

Aceste întrebări vor fi lămurite de corpul de control al ministrului de interne, Marcel Vela - care a anunţat că a dispus o anchetă.

Dosarul penal deschis de poliţiştii din Maramureş este unul IN REM, adică este cercetată fapta în sine. Bărbatul nu a fost pus sub acuzare. Este anchetă în Borşa, Maramureş, după un incident şocant înregistrat sâmbătă pe un drum public. Un câine a fost împuşcat de un paznic de vânătoare sub privirile îngrozite ale unor martori, inclusiv un copil de şase ani.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult