Protest în Parlament. Liderii PSD, huiduiţi iar biroul lui Liviu Dragnea a fost asaltat
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Protest cu scandal în Parlamentul României. În timpul discursului premierului Viorica Dancilă, un grup de tineri a scandat lozinci şi a cerut demisia conducerii partidului de guvernământ. Totul după votarea modificărilor la legile justiţiei. Liderii PSD au fost huiduiţi iar biroul lui Liviu Dragnea a fost asaltat de protestatari.
Protestatarii i-au aşteptat pe Liviu Dragnea şi pe Viorica Dancilă la ieşirea din plen, dar nu au apucat să le spună aproape nimic pentru că politicenii s-au făcut că nu îi văd.
Totul a început puţin după ora prânzului, când Viorica Dăncilă vorbea în plenul reunit al celor două camere. Discursul premierului era despre preluarea preşedinţie Consiliului UE. Protestatarii aveau însă altă agendă, mult mai presantă pentru România şi viitorul ei. Extrem de controversatele modificări la legile justiţiei.
Serviciul de Protecţia şi Pază al Parlamentului a încercat să-i îndepărteaze pe cei câţiva manifestanţi, însă a fost în zadar. Aceştia s-au aseazat pe jos şi au continuat să strige.
Au avut bannere cu mesaje: „Democraţia moare, România trezeşte-te!"; „Codul penal sau codul penalului".
Unul dintre protestatari a spus presei că nu se revendică neapărat ca aparţinând grupării #Rezist. Protestatarii au refuzat să plece şi s-au aşezat pe covor pentru a nu fi evacuaţi de angajaţii Parlamentului, relatează Agerpres.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Agerpres/ StirileProTV
Etichete: protest , Parlament , viorica dancila
Dată publicare: 20-06-2018 14:53