Modifica setarile cookie
Toate categoriile

"Mersul cu Urâții", după Sfântul Ion. "Mascații" merg din casă în casă pentru a speria duhurile rele. VIDEO

Your browser doesn't support HTML5 video.

În unele locuri din țară, tradițiile nu s-au stins. Tinerii respectă în fiecare an, cu sfințenie, obiceiurile lăsate moștenire în comunitate.

Într-o comună din Dolj, localnicii pornesc pe ulițe imediat după Sfântul Ion, deghizați. Datina se numește "Mersul cu Urâții".

"Mascații" merg din casă în casă pentru a speria duhurile rele. Se încing hore, iar gazda îi cinstește pe oaspeți cu bucate și vin.

Tinerii din comuna Caraulea se deghizează în așa fel încât să nu fie recunoscuți. "Se fac urâți", cum se spune în sat și merg din casă în casă pentru a alunga spiritele rele. Iar gazdele sunt lovite simbolic, căci astfel, cred oamenii, pleacă și răul din ei. Apoi încearcă să ghicească cine se ascunde sub o mască sau alta, într-o veselie generală.

„-Se păzeau fântânile, se pleca cu Iordanul, apoi se bea Iordanul, asta îmi amintesc eu - de cei care păzeau fântânile și a doua zi, exact cum este ziua de azi plecau cu urâții. Cu maștile, cu urâții cum le zicem noi.

-Și i-ați primit ca să alungați spiritele rele din casa, gospodărie?-I-am primit pentru ca nu mai este tradiția asta, aproape că s-a pierdut.”

După ritual, oamenii încing hore în gospodării, bucuroși că încep anul curățiți de cele rele.

„Se duc ale rele. Să vină ale bune”, spune un localnic. 

Alecu Belcineanu, director cultural Primăria Caraula: „Suntem foarte bine primiți de către gospodarii din comuna Caraula. Simt că în sufletul lor, noi reușim să învingem spiritele și duhurile rele adunate în anul anterior.”

"Mascații" sunt cinstiți de localnici cu mâncare, băutură și cu bani. Această sărbătoare este și prilej de petrecere.

Titel Păun, primar Primăria Caraula: „Este o tradiție bine păstrată pe care vrem să o ducem mai departe cu sfințenie în fiecare an. Îi primim cu suc, cozonac, un pic de băutura că e frig și să mai înmoaie gerul și este bine".

Obiceiul marchează în comuna doljeană Caraula sfârșitul sărbătorilor de iarnă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult