Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Mega Image a retras de la vânzare un mix de fructe confiate. Ar fi contaminate cu Salmonella

Your browser doesn't support HTML5 video.

Lanţul de supermarketuri Mega Image a anunţat că retrage de la consum un lot întreg de fructe confiate, care ar putea fi contaminate cu Salmonella.

Retailerul Mega Image a retras de la vânzare un mix de fructe comercializat sub marca Euro Company Mix Exotiv 100G, cu termen de valabilitate 31 octombrie 2019, din cauza unei suspiciuni de contaminare cu bacteria Salmonella, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

"Dorim să vă aducem la cunoştinţă că Mega Image a retras de la vânzare produsul 23416 Euro Company Mix Exotiv 100G, număr lot 8302, termen de valabilitate 31.10.2019. Informarea de retragere de la vânzare a produsului provine de la furnizorul Euro Company. Furnizorul Euro Company a iniţiat o retragere a lotului de produs menţionat mai sus, deoarece există o suspiciune de contaminare a acestuia cu bacteria Salmonella. Euro Company menţionează faptul că au fost realizate controale pe toate eşantioanele de materii prime, precum şi a liniilor de producţie şi toate au ieşit conforme, nu s-a confirmat practic prezenţa acestei bacterii, însă se efectuează toate investigaţiile necesare în continuare", precizează autoritatea.

Toate produsele retrase urmează a fi distruse.

Mega Image solicită clienţilor să nu consume produsele cu loturile menţionate şi să le returneze la punctul de vânzare din care au fost achiziţionate împreună cu bonul fiscal.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult