Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Medicul estetician acuzat că a mutilat mai mulţi pacienţi, pus sub control judiciar

Medicul estetician acuzat că a efectuat mai multe intervenţii chirurgicale în urma cărora mai mulţi pacienţi au suferit afecţiuni estetice grave şi permanente este cercetat sub control judiciar şi are interdicţia de a mai efectua operaţii.  

„Faţă de persoana în cauză au fost dispuse măsura preventiva a controlului judiciar pentru 60 de zile şi interdicţia de a efectua intervenţii chirurgicale de orice natura”, a informat IPJ.

La începutul acestei săptămâni, poliţiştii au făcut 15 percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi evaziune fiscală, vizat fiind şi respectivul medic specialist în chirurgie plastică.

Acesta era cercetat penal sub control judiciar pentru vătămare corporală din culpă după ce a efectuat trei intervenţii chirugicale în urma cărora pacienţii au suferit afecţiuni estetice grave şi permanente, au informat pe 29 ianuarie procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.

„În concret, în cauză s-a reţinut că inculpatul H.S., medic specialist în chirurgie plastică, a efectuat în data de 07.01.2021, la o unitate medicală din municipiul Bucureşti, intervenţii chirurgicale de tipul 'reducţie mamară cu implant de silicon' şi 'abdominoplastie' asupra persoanei vătămate P.L.D., în urma cărora au rezultat complicaţii medicale şi prejudicii estetice grave şi permanente”, reieşea dintr-un comunicat transmis de procurorii constănţeni.

Citește și
Șpagă la Bălăceanca. Medic prins în flagrant cu ajutorul unui denunțător. Pe ce pusese „taxa” de 3.000 de lei
Medicul de la Spitalul Bălăceanca, prins în flagrant când primea mită, a fost reținut. Pe ce pusese „taxa” de 3.000 de lei

Conform sursei citate, pe 3 decembrie 2022, la o unitate medicală din municipiul Constanţa, inculpatul a efectuat o intervenţie chirurgicală de tipul „mastopexie” asupra persoanei vătămate P.I., în urma căreia au rezultat prejudicii estetice grave şi permanente.

În octombrie 2023, la o altă unitate medicală din municipiul Bucureşti, medicul a făcut o intervenţie chirurgicală de tipul „mastopexie” asupra persoanei vătămate M.M.C., în urma căreia au rezultat, de asemenea, complicaţii medicale şi prejudicii estetice grave şi permanente.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult