Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Medicina de familie, în pragul colapsului. Mai bine de 180 de localități din țară nu au medic de familie

Your browser doesn't support HTML5 video.

Medicina de familie se află în pragul colapsului, avertizează patronatele din domeniu.

Lipsesc din sistem peste 1500 de doctori și mai bine de 180 de localități din țară nu au nici unul. În plus, jumătate dintre medicii de familie sunt aproape de pensionare. Sunt foarte puțini cei care își deschid un cabinet cu toate că, timp de 6 luni, primesc de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate un venit lunar de peste 13 mii de lei. CNAS vrea ca, de anul viitor, să dubleze suma. Sunt 6 ani de când satul Colun, din Sibiu, nu mai are medic de familie. Ultima doctoriţă, care făcea naveta o dată pe săptămână, a rezistat doar 2 luni. Acum, oamenii trebuie să bată drum lung pentru un consult sau o reţetă. Până la Sibiu sunt 45 de km. Localnic: „Mai merg cu mașina, mai mergem cu căruța care au căruță, mai trimit copiii cu rețeta, să ia medicamente." Localnică: „Am băiatul de mă rog de el să vină acasă să mă ducă și mă aducă, că altcineva trebuie să dai 50-60 de lei." În toată ţara sunt 187 de localităţi fără medic de familie. Deficitul se ridică la peste 1500 de posturi neocupate, majoritatea în mediul rural. Carmen Sârbu este de 23 de ani medic de familie la Cerașu, în Prahova. A lăsat Bucureștiul și s-a mutat definitiv la țara, să fie alături de cei 2200 de pacienţi pe care îi are. O întristează gândul că nu va avea cui să predea ştafetă.

Carmen Sârbu, medic de familie: „Tinerii vor să aibă timp liber, vor să aibă viață personală în primul rând și după aia să își facă meseria. Nu poți veni 4 ore pe zi sau pe săptămână ca să fii medic de familie adevărat. Înseamnă să locuiești în localitate și să fii la dispoziția oamenilor tot timpul." Ca să-i atragă pe medici, primăria a amenajat un cabinet de consultaţii într-un container și va construi și locuinţe pentru cei vâre vor să stabilească aici. Alin Staicu, primarul comunei Cerașu: „Investiția în containere a fost undeva la 15 mii de euro pentru că au fost utilate. Proiectul pentru locuințe undeva la 1,4 milioane de lei." Casa de Asigurări de Sănătate acordă, timp de 6 luni, un sprijin financiar de aproximativ 13 mii de lei pe lună. În plus, primesc bani pentru cheltuieli de personal, medicamente şi aparatură. Din păcare, oferta nu-i încânta pe medicii de familie care preferă să se angajeze în centrele medicale de la oraș ori să îşi schimbe specializarea. Valeria Herdea, vicepreședinte Colegiul Medicilor din România: „Suma aceea nu este suficientă şi vă zic de ce. Salariul unui asistent medical este dublat de impozit, în momentul în care plăteşti asistentul medical, consumabile, întreţinere, lumina, telefon, informatică, dezinfectanţi, cumpăram şi seringi şi plasturi şi absolut tot, nu primim de la altcineva, cumpăram singuri." În România există acum 10.330 de medici de familie, dar jumătate dintre ei au depăşit vârsta de 50 de ani și se apropie de pensionare. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate îşi propune să dubleze suma acordată celor care deschid cabinet în localităţile fără niciun medic de familie. Iar perioada de acordare să fie mărita la 9 luni.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult