Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Medicii așteaptă să moară un pacient cu Covid-19 ca să poată interna altul. Românii se vaccinează: ”Mi-e frică că mor, na!”

Your browser doesn't support HTML5 video.

”Uneori așteptăm să moară pacienți din spitale ca să-i putem interna pe alții, pe care îi ținem în ambulanțe”. Sunt cuvintele pline de durere ale unor angajați din sistemul de sănătate, care vorbesc despre dramele din unitățile sanitare.

În ultimele 24 de ore, 389 de bolnavi au murit răpuși de Covid. Criza sanitară poate fi oprită doar prin vaccinare atrag, din nou, atenția medicii.

S-au format și duminică cozi la centrele de vaccinare. 83.504 oameni au primit prima doză și în total s-au vaccinat peste 110.000. În Capitală, cele 6 centre incluse,în maratonul de vaccinare rămân deschise și la noapte.

Bătrân, 89 ani: ”Aveam îndoieli, acum nu mai am. Vreau neapărat să ating 90 de ani”.

Acest bărbat s-a hotărât să se imunizeze convins de fiul său. Tot la prima doză este și soția lui. Au venit împreună la maratonul vaccinării din București.

Citește și
Adrian Streinu Cercel
Adrian Streinu-Cercel, propunere pentru limitarea transmiterii COVID: Să începem să testăm la fiecare scară de bloc

Fiul: ”Văzând ce e în țară, cred că s-au speriat puțin și au zis hai totuși să facem”.

Iar acești angajați de la SMURD s-au prezentat la a treia doză. I-a vaccinat chiar șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

Raed Arafat: ”Fiecare persoană care se vaccinează aici poate contribui, pentru ea și pentru comunitate”.

 

Centru mobil de vaccinare în fața bisericii 

 

În Mureș, o ambulanță transformată în punct de vaccinare s-a oprit în fața unei biserici ortodoxe. A fost nevoie de suplimentarea echipelor medicale pentru că sute de oameni au stat la coadă, hotărați să se vaccineze anti-Covid.

”Mi-e frică că mor, na! Dacă aici e mai ușor, aici am venit”.

”Tot am zis că poate-poate se mai redresează boala, dar văd că tot mai grav o să fie. Facem vaccinul”.

Iuliu Moldovan, director DSP Mureș: ”Avem doze suficiente, astfel că toată lumea care va veni se va vaccina. Suntem undeva la peste 30% pe nivel de județ de Mureș”.

Mara Togănel, prefect județul Mureș: ”Am văzut că este un flux foarte mare în biserici duminica și am zis ce ar fi să aducem mai aproape vaccinul. Când intră sau când iese, să se vaccineze”.

În Brăila a fost coadă la centrul de vaccinare drive thru. Oamenii au așteptat și 4 ore.

La Piața Obor, în Capitală, au fost 2 cozi: una la vaccinare, alta la mici.

Tânăr: ”E rușinos ce se întâmplă acum în România, că nu vrea lumea să se vaccineze”.

”Bărbat: Momentan, micii sunt satisfăcători. Reporter: Ce v-ar convinge să vă vaccinați? Bărbat: Restricțiile”.

Dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare: ”Avem peste 40 % rata de vaccinare în rândul populației adulte, vom realiza la finalul fiecărei săptămâni un maraton de vaccinare în municipiul București”.

Adrian Streinu Cercel: ”Vaccinul te protejează împotrivă formelor grave de boală, împotriva ATI-ului dacă vrei, să nu mai ajungeți în terapie intensivă. Dacă înțelegeți că e bine să vă vaccinați, să purtați în continuare, atunci vom depăși împreună acest val. Dacă nu vom face așa, atunci să ne așteptăm și la valul 5 și Doamne ferește și la valul 6”.

 

Cifrele pandemiei sunt înfricoșătoare

 

Nicoleta și Claudiu lucrează împreună la SMURD și fac voluntariat la centrul de vaccinare. Cei doi soți îi îndeamnă pe oameni să se imunizeze.

Nicoleta Dinu Căruntu: ”Așteptăm ca cineva să moară, au fost situații în care a trebuit să moară cineva pentru ca noi să putem preda pacientul la spital. Groaznic, groaznic”.

Claudiu Dinu Căruntu: ”Îi aducem cu saturație de 40-50, cu oxigen, și abia atunci înțeleg că situația este gravă”.

Cifrele pandemiei sunt înfricoșătoare.

389 de morți a adus ultimul bilanț. Iar în secțiile de terapie intensivă încă sunt internați aproape 1.900 de oameni. Alți bolnavi în stare gravă sunt intubați în unitățile de primiri urgențe pentru că nu au loc în ATI.

Aceste numere vor scădea odată cu creșterea procentului de vaccinare. Și este bine să înțelegem că fiecare dintre noi poate contribui la îmbunătățirea situației. Doar împreună putem învinge pandemia.

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult