Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Medic cu coronavirus din Iași, filmat când a mers la spital și s-a întâlnit cu mai multe persoane

Medicul Lucian Miron, confirmat cu coronavirus, a fost la Institutul de Oncologie din Iaşi dupa ce s-a întors din Franta, arată o anchetă a DSP, potrivit Ziarul de Iași.

La întoarcerea din Franța, medicul nu a intrat în autoizolare, iar pe 12 martie acesta a fost surprins de camerele de supraveghere când a intrat în Institutul regional de Oncologie din Iași, unde s-a întâlnit cu mai multe persoane.

La doar patru zile după eveniment, Lucian Miron a fost depistat pozitiv cu coronavirus, iar persoanele cu care s-a întâlnit au fost plasate în izolare la domiciuliu, potrivit DSP Iași. 

“Referitor la ancheta epidemiologică desfăşurată în cazul medicului angajat la Institutul Regional de Oncologie, confirmat cu COVID-19 pe data de 16.03.2020, facem precizarea că potrivit informatiilor şi imaginilor de pe camerele de supraveghere, acesta a fost prezent în spital pe data de 12 martie 2020, în intervalul orar 7:15 – 7:57. Date preliminare din cadrul anchetei relevă faptul că pe toata perioada în care medicul a stat in spital, nu a intrat în contact direct cu cele 9 persoane cu care acesta a interacţionat. Discuţiile au avut o durată de aproximativ două minute cu 8 dintre cei 9 contacţi, distanţa între persoane a fost mai mare de 1,5 metri, toate persoanele purtau măşti, ceea ce înseamnă că nu se încadrează în definiţia de caz a contactului direct. Un singur cadru medical a fost testat pentru depistarea virusului, având în vedere că discuţia purtată cu medicul depistat cu noul coronavirus a durat aproximativ 5 minute. Conform ultimelor informaţii testul pentru depistarea COVID-19 este negativ, iar cele 8 persoane sunt izolate la domiciliu pentru a se elimina orice factor de risc epidemiologic.”, se arată într-un comunicat al DSP Iaş.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult