Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Mașină furată de doi adolescenți, pe o stradă din Sibiu. Cum au fost depistați hoții

Polițiștii sibieni au reținut duminică doi tineri de 17 ani, bănuiți că ar fi sustras un autoturism parcat pe o stradă din Sibiu.

În dimineața zilei de 28 aprilie, un sibian a reclamat Poliției Municipiului Sibiu faptul că autoturismul său parcat pe o stradă a fost furat de persoane necunoscute.

O zi mai târziu, în jurul orei 03:00, pe breteaua de coborâre de pe A1 spre localitatea Cisnădie, polițiștii sibieni au identificat în trafic un autoturism condus de către un tânăr, sibian în vârstă de 17 ani, care era însoțit de alți patru sibieni cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani.

“În urma cercetărilor efectuate de către polițiști, a rezultat faptul că cel aflat la volan împreună cu unul dintre pasageri, tot de 17 ani, ar fi sustras autoturismul în cauză în noaptea de 27 spre 28 aprilie dintr-o parcare situată pe strada Hațegului din municipiul Sibiu”, se arată într-un comunicat al IPJ Sibiu, scrie turnusfatului.ro.

Cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore. Tânărul aflat la volan este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, respectiv conducere fără permis, pasagerul fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Citește și
caz furt metrou
Poliția cere sprijin pentru identificarea unei femei, jefuită la metrou

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult