Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un bărbat închis în trecut pentru omor le-a spus polițiștilor că a ucis din nou. Victima este un fost inspector ANAF

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un individ închis în trecut pentru omor este acuzat că a ucis, din nou, vineri dimineață, la Drobeta Turnu Severin. Victima este un fost inspector ANAF, în vârstă de 48 de ani, care se cunoștea cu suspectul.

După crimă, individul a incendiat ușa locuinței unui alt cunoscut, iar pompierii au venit rapid să stingă focul.

Individul mai fusese condamnat la închisoare, tot pentru omor

Senin, individul le-a povestit că tocmai omorâse un om. Victima divorțase și a stat o vreme în străinătate. De când a revenit în țară, locuia într-o locuință socială, dată de primărie, la fel ca și agresorul. Vineri, însă, bărbatul, care avea o fetiță de nouă ani din fosta căsnicie, a fost ucis cu brutalitate.

Lavinia Şişman, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți: „Avea aplicate în zona abdomenului și în zona toracelui 17 lovituri de cuțit, situație în care au fost începute cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat, în condițiile în care persoana care a săvârșit fapta mai fusese condamnată anterior tot pentru comiterea unei infracțiuni de omor”. Constantin Năsărâmbă, administrator al Centrului Operativ pentru Situații de Urgență: „Victima este din primăvară, a venit când erau modulele, fiind centru de carantină, a stat în perioada aceea de 20 de zile, după aceea, neavând unde să locuiască, avea omul o problemă medicală, și am zis, hai să îl ajutăm până le găsim o locuință”. După crimă, bărbatul de 59 de ani, băut bine, a incendiat ușa unui alt cunoscut, doar pentru că acesta nu îl anunțase că este marfă nouă la magazin. Constantin Năsărâmbă, administrator al Centrului Operativ pentru Situații de Urgență: „Ucigașul stă aici de vreo șase ani de zile, i-am făcut o carte de identitate provizorie că venise din penitenciar și am crezut că se reabilitează, a avut cantina de ajutor social până s-a pensionat”. Suspectul a fost eliberat din închisoare în urmă cu șapte ani. Fusese condamnat tot pentru omor. În 2001, i-a luat viața unui prieten.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult