Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Româncele nu mai găsesc bone pentru copii. Mamă: „Căutarea a început în iulie”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Sute de părinți din toată țara nu găsesc o bonă pentru copiii lor. În unele orașe, agențiile pentru ocuparea forței de muncă nu au mai organizat niciun curs de calificare, de ani buni, pentru că nu au avut candidate.

Singurele variante rămân internetul au firmele care recrutează femei pentru aceste posturi, dar sunt foarte puține.

Ioana îşi caută o bonă de câteva luni. Vrea să aibă experiență şi să vorbească limba germană, aşa că a apelat la o agenţie. Ioana Mitrea, mamă: ”Categoric e o decizie greu de luat şi fără ajutor specializat, cu sigurață ar fi fost mult mai greu să găsim. Am încercat şi pe cont propriu, prin recomandări de la alte persoane, dar nu am reuşit. Căutarea a început în iulie şi suntem în octombrie şi încă nu am încheiat procesul." Multe bone au plecat în străinătate, unde sunt bine plătite. Cele care au rămas în ţara primesc pentru 4 ore pe zi, cel puţin 1.500 de lei, iar pentru normă întreagă 2.500 de lei.

Unele candidate sunt studente care au timp liber sau femei care nu şi-au mai găsit de lucru. Însă, categoria de bază o reprezintă cele ieşite la pensie. În Cluj spre exemplu, o agenţie a încheiat contracte pentru 80 de bone, de la începutul anului.

Diana Tcaciuc, fondator agenţie de bone Cluj: "Solicitări sunt constante, dar sunt şi perioade mai aglomerate cum ar fi începerea anului şcolar sau iarna când încep epidemiile de gripă în creşe şi grădiniţ. entru un bebeluş, căutam persoane cu experienţă, blânde, cu răbdare, iar pentru cei mai mari căutam bone care să fie mai energice, mai jucăuşe, cu iniţiative, care să poată să îi înveţe anumite lucruri."

Citește și
Prinţul Harry şi soţia sa, Meghan, au prezentat lumii primul lor copil
Meghan Markle, nemulțumită de bonele lui Archie. A schimbat 3 într-o lună jumate

Nora Niculescu, instructor cursuri educaţie prenatală: ”Ei caută persoane care să îndeplinească un rol mai complex decât cel de simplu îngrijitor. i interesează să aibă cunoştinţe de prim ajutor, o abordare de parenting cumva mai aliniata cu recomandările internaţionale."

Emilia Moldovan, AJOFM Bistriţa: "La noi în fiecare an organizăm cursuri de formare profesională pentru baby sitter, care sunt cuprinse în 360 de ore, adică 3 luni. Cei care vin sunt şomeri, pentru ei e gratuit, iar cei care vor să facă separat plătesc 500 de lei." Există şi o propunere legislativă privind acordarea unui ajutor financiar familiilor care au copii sub 3 ani, pentru plata bonelor. Suma maximă acordată este 150 de euro, iar venitul pe membru de familie nu trebuie să depăşească 3.500 de lei net. Propunerea se află la Camera Deputaţilor.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult