Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Mare petrecere la Ambasada SUA din București. Americanii din România au sărbătorit în avans Ziua Independenței

Americanii din România au sărbătorit miercuri, în avans, Ziua Independenței. Iar la recepția de aseară, de la Ambasada Statelor Unite, tema a fost San Diego.

Ambasadoarea Statelor Unite, Kathleen Kavalec, și-a început discursul cu un salut rostit în trei limbi - română, engleză și spaniolă, cea din urmă fiind a doua cea mai vorbită limbă în San Diego.

Mare parte din discurs a fost în limba română, iar ambasadoarea a subliniat importanța colaborării dintre cele două țări, atât în contextul Războiului din Ucraina, cât și în ceea ce privește domeniul economic sau IT.

Kathleen Kavalec, ambasadoarea SUA în România: „Suntem recunoscători României pentru că găzduieşte peste 3.000 de militari americani. Firmele noastre au contribuit la creşterea economică a României, oferind peste 110.000 de locuri de muncă. Companiile de tehnologie create de români ca și BitDefender și Ui-Path au devenit o marcă în Statele Unite. Româna este a doua limbă vorbită în sucursalele companiei Microsoft din toată lumea.”

Președintele Iohannis a vorbit despre sporirea securitatății energetice a regiunii Mării Negre prin parteneriatul strategic, vechi de 25 de ani.

Citește și
Recepţia Ambasadei SUA de Ziua Independenţei
Klaus Iohannis, la recepția Ambasadei SUA: Parteneriatul Strategic va continua să ghideze politica externă a României

Klaus Iohannis, președintele României: „Proiectul vizând Centrala de la Cernavodă şi cel al centralei cu reactoare modulare mici de la Doiceşti sunt emblematice. Salut încă o dată anunţul făcut de preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, la Summitul G7 de la Hiroshima cu privire la sprijinul de până la 275 de milioane de dolari pentru acest proiect.”

Premierul Marcel Ciolacu a amintit și o dorință mai veche de-a românilor. Posibilitatea de călătorie fără viză în Statele Unite.

Marcel Ciolacu, prim-ministrul României: „Sunt convins că pe măsură ce eforturile noastre comune pentru ca România să intre în programul Visa Waiver se vor concretiza, această dimensiune fundamentală va cunoaşte o dezvoltare exponenţială.”

Americanii vor sărbători ziua națională în 4 iulie, atunci când se împlinesc 247 de ani de la ziua în care Statele Unite și-au declarat independența.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult