Modifica setarile cookie
Toate categoriile

MApN: Pilotul MIG-ului prăbușit în Mureș este conștient și cooperant

Your browser doesn't support HTML5 video.

Ministerul Apărării anunţă, miercuri, că pilotul care s-a catapultat din MIG-ul prăbuşit în judeţul Mureş este conştient, cooperant, stabil hemodinamic şi respirator. El este internat în Secţia ATI, având un politraumatism prin catapultare.

Ministerul Apărări a anunat, miercuri, că locotenent-comandorul Andrei Criste, pilotul aeronavei MIG 21 LanceR prăbuşită marţi în judeţul Mureş, a fost valuat de o echipă multidisciplinară de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” din Bucureşti, potrivit News.ro.

”În urma consulturilor de specialitate şi a investigaţiilor clinice şi paraclinice efectuate, locotenent-comandorul Andrei Criste a fost internat, în Secţia ATI, cu diagnosticul politraumatism prin catapultare. Pilotul este conştient, cooperant, orientat temporo-spaţial, stabil hemodinamic şi respirator”, a transmis sursa citată.

Conducerea MApN şi echipa medicală se află în contact permanent cu familia.

Aeronava MiG 21 LanceR din cadrul Bazei 71 Aeriană Cîmpia Turzii, pilotată de locotenent-comandorul Andrei Criste, s-a prăbuşit marţi, 20 aprilie, în jurul orei 14.30, în apropierea localităţii Dedrad, judeţul Mureş.

Citește și
Cine este pilotul care a reușit să se catapulteze din avionul MIG 21 prăbușit în Mureș. Are o experiență de 600 ore de zbor
Cine este pilotul care a reușit să se catapulteze din avionul MIG 21 prăbușit în Mureș. Are o experiență de 600 ore de zbor

Aeronava implicată în incidentul aviatic decolase în jurul orei 14.00 de pe baza aeriană din Câmpia Turzii, pentru a executa un zbor de instrucţie împreună cu alte două aeronave de acelaşi tip.

În timpul executării misiunii, pilotul a raportat că se află într-o situaţie de urgenţă şi s-a catapultat, aeronava prăbuşindu-se în afara ariilor locuite. Celelalte două aeronave au revenit în bază, în siguranţă, în jurul orei 15.00.

Iniţial, pilotul a fost internat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, unde a fost evaluat de o echipă medicală care a constatat că viaţa sa nu este în pericol şi a autorizat transferul pacientului la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central din Bucureşti, pentru tratament de specialitate şi recuperare.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult