Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Mandatul lui Valer Dorneanu expiră. Conducerea Camerei a declanşat procedura de numire a unui nou judecător la CCR

Preşedintele Curţii Constituţionale a României (CCR) a informat, luni, printr-o scrisoare, Parlamentul României, despre expirarea mandatului său, în data de 10 iunie 2022.

Legea 47/1992 prevede că numirea unui nou judecător al CCR trebuie efectuată cu cel puţin o lună înainte de încetarea mandatului judecătorului predecesor. Biroul Permanent al Camerei a declanşat procedura de numire a unui nou judecător al CCR. Termenul limită de depunere a candidaturilor este 26 aprilie.

Valer Dorneanu a fost numit judecător al Curţii Constituţionale în 2013, pentru un mandat de 9 ani, ca urmare a încetării mandatului judecătorului Aspazia Cojocaru, notează News.ro. 

Acesta a depus jurământul în data de 10 iunie 2013.

În scrisoarea transmisă Camerei Deputaţilor, se precizează că mandatul de judecător CCR a lui Valer Dorneanu expiră pe 10 iunie 2022.

„Domnul Valer Dorneanu a fost numit judecător la Curtea Constituţională pentru un mandat de 9 ani, ca urmare a încetării mandatului doamnei judecător Aspazia Cojocaru (...). Domnul Valer Dorneanu a depus jurământul prevăzut de art.63 alin 1 din Legea 47/1992, republicată, în data de 10 iunie 2013. Având în vedere că, potrivit tezei a doua din alin. 2 al art. 63, judecătorii Curţii îşi vor exercita funcţia de la data depunerii jurământului, se constată în temeiul art.67 alin. 2, teza întâi, că mandatul domnului judecător Valer Dorneanu expiră în data de 10 iunie 2022”, se precizează în document.

Biroul Permanent al Camerei a declanşat, astfel, procedurile de numire a unui nou judecător al CCR. Termenul limită de depunere a candidaturilor este 26 aprilie, iar Comisia juridică trebuie să depună raportul până pe 29 aprilie, a stabilit Biroul Permanent al Camerei.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult