Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Mănăstire executată silit, după ce stareţul a pierdut zeci de mii de euro la păcănele

Situaţie neaşteptată la Mănăstirea Golia din Iaşi, după ce o instanţă a decis executarea silită în contul unui împrumut făcut de fostul stareţ.

Fostul stareţ al Mănăstirii Golia din Iaşi a împrumutat câteva zeci de mii de euro şi i-a pierdut la jocuri de noroc, scrie Monitorul de Botoşani. Paguba a fost făcută din bani împrumutaţi „pentru funcţionarea mănăstirii” de la un angajat din administraţia locală care a vrut să ajute lăcaşul de cult.

După ce a aflat că banii lui au fost irosiţi la păcănele, omul s-a adresat instanţei iar acum mănăstirea va fi executată silit. Judecătoria Iaşi a decis că „Obligă pârâta Mănăstirea Golia să plătească reclamantului sumele: 51.500 euro reprezentând împrumut nerestituit, 1.000 Euro cu titlu de daune-interese moratorii, 6.081 lei cheltuieli de judecată.”

Păgubitul l-a împrumutat pe fostul stareţ, care i-ar fi spus că are de plătit datorii la utilităţile mănăstirii. Numai că, de fapt, prelatul a pierdut toţi banii la jocuri, astfel că a fost de acord să semneze şi să parafeze cu ştampila mănăstirii un act în care recunoştea împrumutul. Aşa s-a ajuns la instanţă, care a obligat mănăstirea să returneze banii, chiar dacă între timp Vitalie a fost dat jos în 2014 din scaunul de arhimandrit şi stareţ.

"Suma va fi plătită de Mănastirea Golia. Se va plăti în tranşe, pentru că este o sumă foarte mare", a declarat Constantin Sturzu, purtătorul de cuvant al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, potrivit Monitorul de Botoşani.

Citește și
Icoane
Bărbat reținut după ce a lovit și jefuit o femeie care vindea obiecte bisericești, la o mănăstire din Bacău

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult