Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Manager de la Electrica, arestat după un mega jaf de 11 milioane de euro, împreună cu un polițist. Ce rol au avut

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un manager al companiei Electrica și un polițist de la protecția martorilor au fost arestați sub bănuiala că au fost implicați în furtul a 11 milioane de euro, din conturile unei companii offshore cu sediul în Belize.

Cei doi au ajuns după gratii abia acum, în timp ce grupul din care sunt acuzați că au fost parte a fost lichidat din luna mai. Pretinzând că sunt ofițeri SRI, suspecții au încercat să o convingă pe șefa grupării că pot interveni pe lângă judecători să o lase în libertate, pentru două milioane de euro și un ceas foarte scump.

Raisa Ladin este considerată de procurorii DIICOT creierul unei operaţiuni prin care au fost furate milioane de euro dintr-o bancă din România. Banii aparţineau unei societăţi cu sediul în Belize, pe care femeia a reprezentat-o între 2015 şi 2017. Folosind acte false şi ajutată de mai mulţi complici, procurorii susţin că ar fi reuşit să scoată până în luna mai 11 milioane de euro din contul societăţii. Paguba ar fi fost de 16 milioane, dacă nu interveneau anchetatorii DIICOT. La cinci luni după ce a fost lichidată gruparea, au mai căzut în plasă doi complici.

Unul dintre ei ar fi Radu Dumitru, fostul şef al Administraţiei Cimitirelor în 2003, şef al Apelor Minerale în 2012, şi manager în cadrul Companiei Electrica, în prezent. Celălalt ar fi poliţist în cadrul Oficiului Naţional pentru Protecţia Martorilor.

Anchetatorii au descoperit că cei doi suspecţi au aderat la grupul infracţional în august 2021 şi au sprijinit-o pe Raisa Ladin cu sfaturi, au intermediat legătura între membrii reţelei şi au minţit că în calitate de agenţi SRI pot influenţa angajaţii băncii din România unde erau ţinuţi banii.

Citește și
Vladimir Putin
Deputații Rusiei au adoptat o lege privind dezertarea și predarea în timp de război. Ce pedepse riscă rușii

Unul dintre suspecţi ar fi primit, spun procurorii DIICOT, două milioane de euro din cele 11 furate. După ce Larisa Ladin a fost prinsă, celălalt suspect i-ar fi spus că poate interveni pe lângă judecători să o lase în libertate. În schimb, a pretins un ceas în valoare de 60.000 de euro. Amândoi au fost arestaţi preventiv.

Între timp, Raisa Ladin a obţinut în instanţă schimbarea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar. Potrivit judecătorilor, ea nu are voie să ia legătura în niciun fel cu alţi opt inculpaţi din dosar, şi să nu părăsească ţara.

Pentru recuperarea prejudiciului, procurorii au pus până acum sub sechestru 50 de imobile, 17 terenuri, 20 de autoturisme, dar şi 110 conturi deschise la 13 bănci din România.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult