Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Mama gemenilor care au căzut de la etajul zece a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare

Your browser doesn't support HTML5 video.

Mama gemenilor care au căzut de la etajul zece a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare, fiind găsită vinovată pentru ucidere din culpă.  

„Condamnă pe inculpata Vizu Andreea Violeta, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, sub aspectul săvârşirii la data de 11.08.2021 a infracţiunii de ucidere din culpă. (...) Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 5 ani”, este soluţia pronunţată de judecătoria Ploieşti, joi, scrie News.ro. În plus, magistraţii au dispus, prin sentinţă, interzicerea unor drepturi, inclusiv pe cel de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, părinteşti şi de a fi tutore sau curator, pe o perioadă de 5 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. „Impune condamnatei să frecventeze trei programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Prahova sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. (3) Cod penal, condamnata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile în cadrul societăţii Servicii de gospodărire urbană Ploieşti S.R.L. sau în cadrul Administraţiei parcului memorial Constantin Stere, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă”, a mai dispus instanţa de judecată. Totodată, magistraţii menţin măsura de siguranţă a obligării la tratament medical cu privire la femeie, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. Decizia nu este definitivă, putând fi contestată cu apel. În august anul trecut, un băieţel şi o fetiţă de 2 ani şi 2 luni au murit după ce au căzut de la etajul zece al unui bloc din Ploieşti. În momentul producerii incidentului, mama lor transmitea live pe Facebook în timp ce asculta manele şi fuma. Cel de-al treilea copil al femeii, un băiat în vârstă de cinci ani, a fost luat de lângă ea şi se află în familia tatălui.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult