Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Mall-ul AFI Cotroceni, evacuat de urgență. Care a fost cauza incendiului de pe acoperiș

Your browser doesn't support HTML5 video.

A fost panică, marți dimineaţă, la unul dintre cel mai mare mall din Bucureşti, în Cotroceni.

Peste 2000 de clienţi şi angajaţi au fost evacuaţi de urgență, după ce un incendiu a izbucnit la acoperişul clădirii.

Incendiul a izbucnit la ora 10.15, undeva pe acoperiș, în zona restaurantelor. Cauza, potrivit pompierilor, ar fi o tubulatură de evacuare a aerului, folosită de unul dintre restaurante din clădire. De cele mai multe ori, acele tubulaturi sunt pline de grăsime, cel mai probabil la fel s-a întâmplat și acum, iar toate acele reziduuri s-au încins și au luat foc. A ars, la început, cu flacără deschisă la exterior, iar fumul a pătruns și în interior.

Unul dintre clienți a sunat la 112, iar pompierii au intervenit cu autoscări mecanice, cât și de pe acoperiș. Incendiul a fost lichidat, iar activitatea a fost reluată.

”Marți dimineață, în AFI Cotroceni a avut loc un incendiu de mici dimensiuni. Acesta s-a declanșat de la unul dintre echipamentele de pe acoperiș, fiind rapid sesizat de echipa mall-ului, fiind stins imediat prin intervenția promptă a agenților pe zona de securitate la incediu din cadrul centrului comercial”, a declarat Silviu Chivereanu, Senior Marketing AFI Cotroceni. 

Citește și
Cântărețul What's up, încătușat și dus la Parchet
Decizia procurorilor în cazul lui What's Up. Ce a făcut prietena cântărețului

"Menționăm că incendiul nu s-a manifestat cu flacără deschisă în interiorul mall-ului, fiind doar degajări de fum preț de câteva secunde. În urma acestui eveniment, nicio persoană nu a avut de suferit. Procedura de intervenție într-o astfel de situație a fost respectată. Pagubele materiale înregistrate nu sunt însemnate. Activitatea în AFI Cotroceni se desfășoară în mod normal la acest moment. Echipe specializate urmează să stabilească cauza producerii evenimentului”, a adăugat el. 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult