Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Maia Sandu a cheltuit 25.000 de euro cu vizitele în străinătate în 2022. Klaus Iohannis: 3,32 milioane de euro

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a cheltuit echivalentul a puţin peste 25.000 de euro pentru vizitele în străinătate în 2022.  

Această sumă reprezintă mai puţin de jumătate din bugetul alocat, precizează Administraţia Prezidenţială de la Chişinău, potrivit News.ro.

”În scopul asigurării transparenţei cheltuielilor publice, a fost publicat raportul privind deplasările de serviciu efectuate în străinătate de către Preşedintele Republicii Moldova şi membrii delegaţiilor în anul 2022. Pe parcursul anului trecut, Preşedinta Maia Sandu a avut 19 deplasări peste hotare. Şefa statului a avut discursuri în plenara Parlamentului European şi la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, şi a participat cu alocuţiuni la mai multe reuniuni internaţionale, conferinţe şi evenimente publice, unde a avut şi întrevederi bilaterale”, anunţă Preşedinţia Republicii Moldova.

De asemenea, Maia Sandu a făcut şi câteva vizite bilaterale, la invitaţia omologilor săi şi a altor oficiali de rang înalt din ţările gazdă.

Conform sursei citate, cheltuielile administraţiei prezidenţiale de la Chişinău pentru vizitele externe din anul 2022 au fost de 514.403,43 de lei moldoveneşti (puţin peste 25.000 de euro), mai puţin de jumătate din suma de 1.052.700 de lei, alocată din bugetul Preşedinţiei pentru anul trecut.

Citește și
Maia Sandu Moldova NATO
Maia Sandu, la doi ani de mandat: "Vom munci în continuare pentru a avea o ţară liberă şi prosperă"

Pentru anul 2023, suma alocată pentru vizite în străinătate este de 700.000 de lei, echivalentul a aproximativ 35.000 de euro.

”În anii anteriori, pentru deplasările de serviciu efectuate în străinătate, Administraţia Preşedintelui Republicii Moldova a cheltuit următoarele sume: 2021 - 534.442,51 lei din 1.414.000 lei alocaţi; 2020 - 632.692 lei din 1.000.000 de lei alocaţi (fosta administraţie);2019 - 1.845.451,8 lei din 2.100.000 de lei alocaţi”, precizează Administraţia Prezidenţială a R. Moldova.

Recent, Maia Sandu a venit în Oradea cu un avion de linie al Tarom. Deși era de așteptat să părăsească aeroportul pe un flux separat, Maia Sandu s-a amestecat printre pasageri, înconjurată însă de mai mulți angajați SPP.

Președintele Klaus Iohannis: vizite externe de peste 3,3 milioane de euro

 

În România, preşedintele Klaus Iohannis a efectuat, în anul 2022, 21 de deplasări externe, care însumează cheltuieli de peste 3,3 milioane de euro.

Mai exact, cheltuielile aferente pentru cele 21 de deplasări externe ale delegaţiilor oficiale conduse de șeful statului în anul 2022 însumează 16.604.678,40 lei.

Mai multe detalii, aici.

 

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult