Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Mai mulți angajaţi ai Serviciului judeţean de Probaţiune Hunedoara au intrat în greva foamei

Opt angajaţi ai Serviciului de Probaţiune Hunedoara au intrat, luni, în greva foamei. Ei au cerut să primească banii stabiliți prin hotărâri ale instanţelor judecătoreşti, alături de garanţii că aceștia vor fi achitați până la sfârşitul anului 2023.

"Am ales această cale de protest, deoarece în fluturaşii de salarizare aferenţi lunii noiembrie 2023 ar fi trebuit să se regăsească materializate toate promisiunile, angajamentele şi reparaţiile omisiunilor anterioare ale angajatorului Direcţia Naţională de Probaţiune, ceea ce nu s-a întâmplat şi nu ni s-au oferit până în prezent soluţii concrete pentru primirea drepturilor salariale şi a tranşelor care ni se cuvin, conform hotărârilor judecătoreşti şi a actelor administrative, până în data de 31 decembrie 2023 şi siguranţa efectuării plăţilor până la această dată", se arată într-un comunicat remis luni, Agerpres. Protestatarii acuză că de aproape 10 ani, de la intrarea în vigoare a noului Cod Penal, muncesc în condiţiile unei scheme subdimensionate de personal şi în condiţii improprii. De asemenea, susţin greviştii foamei, personalul de probaţiune are salariile blocate din cauza unui calcul greşit. "În prezent, există hotărâri judecătoreşti, ordine ale ministrului Justiţiei, bani în bugetul angajatorului pentru plata integrală a salariilor personalului de probaţiune şi, totuşi, această plată nu s-a realizat", afirmă protestatarii. Totodată, aceştia menţionează că îşi manifestă solidaritatea cu colegii din ţară, care au intrat în greva foamei, din data de 10 decembrie 2023.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult