Modifica setarile cookie
Toate categoriile

MAI a mutat sediile pentru pașapoarte din Amzei și Pipera într-un mall din sectorul 3

Your browser doesn't support HTML5 video.

De luni, bucureștenii își pot ridica pașapoartele doar de la mall. Birourile Pipera și Amzei au fost mutate în centrul comercial Parke Lake, din sectorul 3. Un alt sediu funcționează deja la Plaza România, în sectorul 6.

În primele ore de la deschiderea noului birou pentru eliberarea paşapoartelor din strada Liviu Rebreanu, 500 de persoane au depus cereri de eliberare a paşapoartelor. Cei care au inaugurat sediul s-au bucurat că au scăpat de înghesuiala de la vechile centre.

În acelaşi complex comercial, la parter există şi un ghişeu al Trezoreriei unde se pot achita taxele pentru eliberarea paşapoartelor, însă la acest capitol oamenii nu au fost prea mulţumiţi.

Prezenţa la deschiderea oficială, ministrul Carmen Dan a precizat că Ministerul a încheiat un contract valabil pe 5 ani timp în care se vor plăti doar utilităţile, nu şi chirie.

Chiar dacă mutarea ghişeelor pentru paşapoarte a fost anunţată încă de săptămâna trecută, pe unii i-a luat prin surprindere şi au bătut drumul degeaba până la fostele sedii.

Citește și
Pasapoarte
Litera ”î” va fi schimbată cu ”â” în numele localităților, în buletine, pașapoarte și permise de conducere

Mutarea birourilor se simte deja şi pentru angajaţi, care au început să cureţe spaţiul eliberat. Superiorii nu au stabilit încă dacă în locul liber vor amenaja alte ghişee pentru înmatriculări şi permise sau dacă îl vor transforma în spaţiu de aşteptare.

Cei care au depus deja cereri pentru eliberarea paşapoartelor aici în sediul de la Pipera trebuie să ştie că nu tot de aici le vor şi ridică. Şi ei trebuie să meargă la noul sediu din strada Liviu Rebreanu când actele vor fi gata.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult