Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Magazinul care practica cel mai mic preţ la raft pentru uleiul de floarea soarelui, amendat cu 10 milioane de lei

Retailerul Mega Image a fost amendat cu 10,08 milioane lei de Consiliul Concurenţei pentru furnizarea de informaţii inexacte privind anumite preţuri pe care le afișa la raft.  

Mega Image practica cel mai mic preţ la raft dintre retaileri pentru uleiul de floarea soarelui.  Produsul nu se regăsea, însă, în magazine la preţul indicat.

Amenda apilcată de Consiliul Concurenței pentru furnizarea de informaţii inexacte a fost de aproape două milioane euro.

”Consiliul Concurenţei a sancţionat Mega Image cu amendă în valoare de 10,08 milioane lei (aproximativ două milioane euro) pentru furnizarea de informaţii inexacte privind preţurile unor produse de bază, precum uleiul de floarea-soarelui. Autoritatea de concurenţă a solicitat marilor retaileri, în cadrul unei cercetări de piaţă, o serie de informaţii referitoare la preţul mediu săptămânal de achiziţie şi de vânzare la raft pentru anumite produse de bază şi a constatat că există anumite neconcordanţe în răspunsul transmis de Mega Image”, anunţă autoritatea de concurenţă.

În cazul preţului mediu lunar al uleiului de floarea-soarelui de 1 litru, din prima parte a acestui an, rezulta că Mega Image practica cel mai mic preţ la raft dintre retailerii analizaţi, de 3,69 de lei/litru, preţ afişat şi în aplicaţia Monitorul Preţurilor.

Citește și
uzina Azot, Ucraina
Incendiu puternic la uzina chimică Azot, după un atac cu rachete al Rusiei. 800 de civili sunt acolo

„Prin transmiterea de informaţii greşite, Mega Image a indus în eroare autoritatea de concurenţă, dar şi consumatorii care folosesc Monitorul Preţurilor Produselor Alimentare pentru a afla unde pot găsi preţurile cele mai mici pentru produsele dorite. Am sancţionat compania pentru nerespectarea procedurilor impuse de lege şi, de asemenea, vom fi atenţi ca românii care utilizează platforma online să aibă acces, în continuare, la preţurile corecte transmise de companii”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, conform news.ro. 

Monitorul Preţurilor Produselor Alimentare este o aplicaţie online pe care putem afla preţurile practicate de principalii comercianţi cu amănuntul de produse alimentare.

Datele din Monitorul Preţurilor Produselor Alimentare sunt încărcate de lanţurile de magazine care participă la proiect: Carrefour, Kaufland, Penny, Selgros, Mega Image, Lidl, Cora şi Auchan.

Mega Image are în România circa 11.000 de angajați şi peste 920 de supermarketuri şi magazine de proximitate.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult