Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Lucrările la Autostrada Sebeş-Turda, oprite în instanță de o familie deranjată de zgomot

Your browser doesn't support HTML5 video.

După ce că ne mişcăm cu viteza melcului, kilometri de autostrada din România sunt încetiniţi şi de procese civile şi tot din neglijenţa constructorilor. Ultimul exemplu este dezastrul de la Autostrada Sebes-Turda, unde lucrările au fost sistate.

O familie din Alba Iulia, care are locuinţa la câţiva metri de locul unde va trece şoseaua de mare viteză, a obţinut în instanţă o decizie în premieră pentru România. Pentru că zgomotul utilajelor este insuportabil, cele două firme care execută lucrările sunt obligate să monteze urgent panouri pentru protecţia fonică a zonei.

Familia Lăncrănjan locuieşte la câţiva paşi de autostrada aflată în lucru din anul 2017 şi care leagă oraşele Sebeș și Turda.

Oamenii au solicitat în nenumărate rânduri protejarea fonică a proprietăţii lor, dar susţin ca cei care constuiesc autostrada nu i-au luat în seamă şi au montat panouri de mântuială.

Disperaţi, cei doi soţi au dat în judecată firmele care lucrează la construcţia autostrăzii dar şi Compania Naţională de Drumuri. Floare Lăncrăjan, proprietar: "Lucrările ne-au înnebunit, vă rog să mă credeţi. Nenumăraţi factori de stres, zgomotul a fost infernal, a culminat cu forezele care au forat în zona din vecinătate, la 40 de metri adâncime. Am crezut că ne cutremuram de tot, am ajuns atunci să sun la 112. Nu exista oră de linişte, se lucra 12 ore pe zi." Acum, după doi ani de coşmar şi peregrinări prin sălile de judecată, oamenii au obţinut câştig de cauză: magistraţii au decis ca lucrările la autostradă, în zona imobilului, să fie sistate până când cei implicaţi vor monta panouri fonice adecvate. Decizia este definitivă.

Citește și
masini in trafic in Bucuresti
CNAIR: 6 noi puncte fixe de control pentru valabilitatea rovinietei. Unde sunt amplasate

Floare Lăncrăjan: Am solicitat respectarea măsurilor din acordul de mediu. Nu trebuia să mă duc să le spun eu. Reporter: Cand au fost montate aceste panouri? Floare Lăncrăjan: În vară. Reporter: Și au vreo eficiență? Floare Lăncrăjan: Aproape zero, este un fiasco specific societăţii româneşti. Diana Sima, purtător de cuvânt Tribunalul Alba: "S-a dispus încetarea temporară a executării lucrărilor în zona imobilului aflat în proprietatea reclamanţilor, până la montarea panourilor fonobasorbante, cu omologarea acestora, conform cu normele în vigoare, cu respectarea tuturor măsurilor de proiecţie."

Compania Naţională de Drumuri susţine, pe de altă parte, că nu va răspunde în faţa instanţei pentru această situaţie şi că eventualele daune stabilite de judecători vor fi suportate de către constructor.

Şi asta pentru că, potrivit reprezentanţilor Companiei, aceasta ar fi cerut antreprenorului, de-a lungul timpului, să-şi respecte obligaţiile.

"CNAIR a solicitat în repetate rânduri antreprenorului să efectueze măsurători ale zgomotului şi să monteze în regim de urgenţă panouri omologate astfel încât nivelul zgomotului în zona afectată să fie redus până la limitele admise conform acordului de mediu", a transmis compania. Lucrările au fost sistate pe porţiunea din zona casei familiei Lăncrănjan însă pe restul tronsoanelor se lucrează normal.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult