Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Locuri de poveste în Harghita. Unde este „Pădurea spânzuraților”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Mergem acum în Harghita, unul dintre cele mai "verzi" județe ale României.

În ultimii ani, zona s-a dezvoltat foarte mult și oferă experiențe pentru toate gusturile: de la plimbări liniștite, până la rafting, mountain-cart sau alunecări pe pista de bob.

În plus, acolo puteți descoperi pagini de istorie - pentru că pe alocuri se mai văd urmele războaielor. Iar satele săsești împrăștiate printre dealuri sunt adevărate bijuterii.

Printre dealurile Harghitei găsim o aşezare aparte. Este vorba despre satul labirint, aflat la 27 de kilometri de Odorheiu Secuiesc. Acolo pare că timpul a stat în loc.

Am ajuns în Inlaceni, localitatea care are mai multe străzi decât case. Legenda spune că un negustor care a ajuns aici seara, a intrat în sat şi s-a rătăcit, pentru că sunt atât de multe uliţe încât nu a mai reuşit să găsească drumul înapoi decât în zorii zilei.

Citește și
județe
Județele cu cele mai multe noi cazuri de COVID-19. Unde s-a atins cea mai mare incidență

„Asta e satul şi drumurile despre care vorbeaţi. Se vede într-adevăr că sunt foarte multe” spune un locuitor.

În satul a cărui vârstă se măsoară în secole sunt mai multe case decât locuitori. Pe uliţele numeroase şi înguste sunt răsfirate 130 de gospodării - majoritatea vechi de două sute de ani. Localnici sunt doar 120, cei mai mulţi dintre ei trecuţi de mult de a doua tinereţe.

Veronica Kocs, localnică: „Așa cum se duc bătrânii, se duc și cultura, obiceiurile, moștenirea lor. Vrem să ne păstrăm rădăcinile, pentru că fără rădăcini nu avem niciun viitor. Merită să arătăm urmașilor și străinilor ce avem aici.”

Din acest loc de poveste se poate ajunge pe Valea Ghimeșului, aflată la două ore şi jumătate de mers cu maşina. Înconjurată de Munţii Ciucului, zona ascunde pagini de istorie.

Istvan Albert, ghid turistic: „Chiar pe aici trecea graniţa. Pe partea cealaltă se afla Moldova, pe partea asta, Transilvania, Austro-Ungaria. Şi aici s-au dat nişte bătălii foarte importante în Primul Război Mondial şi în al Doilea Război Mondial.”

Tot acolo se înălţa şi Pădurea Spânzuraţilor, făcută cunoscută de Liviu Rebreanu.

În această pădure a fost prins Emil Rebreanu, ofiţer pe atunci al armatei austro-ungare, în timp ce încerca să dezerteze şi să se alăture armatei romane. Apostol Bologa, aşa cum este el denumit în roman, a fost spânzurat aici pentru trădare.

Pe Valea Ghimeșului, satele secuieşti se întind chiar şi pe zeci de kilometri lungime. Însă locurile în care oaspeţii se pot caza sunt puţine. Printre ele se numără 14 case secuieşti, vechi de aproape două secole, pe care o familie de arhitecţi din Miercurea Ciuc le-a salvat de la prăbuşire.

Szabolocs Molnar, agent de turism: „Căsuţele diferă. Sunt şi care sunt de 200 de ani, dar majoritatea au în jur de 150. Avem o capacitate de a caza 120 de persoane.”

O noapte de cazare, cu mic dejun şi cină incluse, costă 26 de euro.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult