Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vortexul polar face ravagii în țară. Drumurile sunt blocate, sute de oameni înzăpeziți | GALERIE FOTO

Your browser doesn't support HTML5 video.

Este dezastru în nord-estul țării, care s-a trezit în plină iarnă, la început de aprilie. Județele Botoșani și Iași sunt sub cod roșu de viscol și ninsori până joi dimineață, la ora 10.

Citește cele mai noi informații despre situația din țară:

07:53 Zeci de copii şi adulţi, care au fost surprinşi de viscol în timp ce se deplasau cu maşinile, au fost cazaţi, în noaptea de miercuri spre joi, în internate şcolare din municipiul Roman, a declarat prefectul judeţului Neamţ, Vasile-Adrian Niţă.

"În cursul acestei nopţi, au fost cazate persoane pe raza municipiului Roman deoarece condiţiile meteo şi de trafic nu au permis continuarea deplasării către localităţile de destinaţie", a precizat prefectul de Neamţ.

Astfel, 35 de copii dintr-un autocar au fost cazaţi la internatul Colegiului "Danubiana", iar 37 dintr-un alt autocar au fost duşi la internatele Colegiului "Petru Poni" şi Colegiului "Danubiana".

07: 50 - Personalul medical din dispeceratul I.S.U. – S.A.J Botoșani a asistat, prin apel video, nașterea unei fetițe de aproximativ 2,8 kg. Mama, o femeie de 41 de ani, din Crasnaleuca, aflată la a patra naștere, a cerut ajutor prin apel 112. Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, ambulanța SAJ nu a putut să ajungă la caz. Prin intermediul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Coțușca s-a luat legătura cu două femei, care au mai asistat la nașteri. Una dintre ele a urmat toate indicațiile date de către personalul medical din dispecerat și a ajutat-o pe mamă să născă. Mama și nou-născutul sunt în stare bună. Asistentul medical din comuna alăturată care s-a oferit să o monitorizeze mama și copilul, până la sosirea unui echipaj SAJ, nu a reușit să ajungă la caz, deoarece a rămas înzăpezită.

07:47 - ISU Botoșani a transmis că 424 de persoane din 207 autovehicule rămase înzăpezite pe drumurile naționale și județene au fost salvate de pompierii militari și voluntari, de la primele manifesări ale Codului Portocaliu de ninsori abundente și viscol, până în această dimineață, la ora 05:00.

72 de persoane au fost adăpostite temporar la Primăria Mihălășeni, Primăria Unțeni, Căminul Cultural Ungureni, Centrul de Zi Ștefănești, Primăria Călărași, la domiciliul șefului SVSU Călărași, Primăria Vlădeni, Primăria Trușești, Primăria Dersca, Primăria Tudora și la Districtul SDN Manoleasa.

La Dispeceratul ISU – SAJ Botoșani s-au înregistrat 751 de apeluri de urgență de la cetățeni care solicitau sprijin pentru că au rămas înzăpeziți cu autovehiculele pe diferite tronsoane de drumuri județene și naționale. Multe dintre acestea anunțau aceeași situație. Majoritatea cazurilor au fost direcționate către drumari și serviciile voluntare pentru situații de urgență.

Totodată, pompierii au intervenit pentru degajarea a 30 de arbori care au cedat din cauza greutății zăpezii și au căzut peste autoturisme, dar și pe partea carosabilă, pe raza municipiului Botoșani.

Echipaje ale ISU Botoșani au efectuat 11 misiuni de monitorizare în teren pe DN 29A Dorohoi – Darabani, DJ 293 G. Enescu – Dorohoi, DN 29A Dorohoi – Darabani, DN 29 Botoșani – Săveni, DN 29D Botoșani – Trușești - Ștefănești și DN 29 Botoșani - Suceava.

Șapte persoane din localitățile Adășeni, Liveni, Drăgușei, Săveni, Gulioaia și Ungureni, care aveau nevoie de dializă, au ajuns la centrul de specialitate cu ajutorul pompierilor.

În ultimele ore, eforturile pompierilor, a militarilor din cadrul UM 011 89, polițiștilor de frontieră și drumarilor s-au concentrat pe misiunile de salvarea a persoanelor care au rămas cu autovehiculele înzăpezite pe drumul care leagă Botoșaniul de Suceava. 71 de persoane au fost deja transportate de către pompieri și polițiști de frontieră, în municipiul Botoșani. Misiunea continua și la această oră.

Știre inițială

De miercuri seara, nicio mașină nu a mai fost lăsată să circule pe drumurile dintre localități. Iar de la ora 4, codul s-a extins în alte două județe, Suceava și Neamț. Doar în județul Iași, peste 1.200 de oameni au rămas blocați în nămeți în ultimele 24 de ore.

Cu toate că ANM a emis cod roșu de viscol și că avertizarea a fost transmisă prin mesaje RoAlert, unii oameni tot au pornit la drum cu mașinile. Însă la ieșirea din Iași, polițiștii i-au lăsat să treacă doar pe cei cu adresa în localitatea vecină, Lețcani.

”-Va rog buletinul, dacă nu sunteți din Lețcani, vă rog să vă întoarceți. -Și eu unde stau în această seară? V-am spus, am o cunoștință în Lețcani și rămân la ea. -Oamenii care au trecut, au făcut-o pentru că au buletin de Lețcani și merg aproape.”

”Reporter: Ați văzut când ați plecat la drum că e cod roşu? Șofer: E cod roșu, dar să deszăpezească drumurile, nu să le închidă. Să circule cu lamele, că astă iarnă nu au circulat.”

Noaptea a fost grea și pentru cei care au avut nevoie de ajutor medical. O tânără gravidă din comună Voinești a sunat la 112, dar, din cauza drumului impracticabil, cei de la Ambulanță au făcut cale-ntoarsă și au ales o rută ocolitoare pentru a ajunge la autospeciala de victime multiple, cu care a fost transportată pacienta.

În cursul serii, un autocar din Bistrița-Năsăud cu 55 de minori și patru cadre didactice, în tranzit prin județul Iași, a fost oprit, iar călătorii au fost cazați la hotelul din Târgu Frumos.

Pentru a face față situației extreme, mai multe autospeciale și ATV-uri cu șenile au fost direcționate către Iași din alte județe.

În ultimele 24 de ore, în dispeceratul ISU Iași s-au înregistrat peste 900 de apeluri.

În Botoșani o femeie în vârstă de 53 de ani, din localitatea Gulioaia, care avea nevoie de dializă, a ajuns spital cu ajutorul pompierilor, după o intervenție care a durat mai bine de zece ore! Pentru a duce la bun sfârșit misiunea, militarii au folosit o șenilată și au înfruntat nămeți de peste doi metri, viscol puternic și vizibilitate redusă aproape de zero.

În condiții normale, același drum este parcurs în cel mult 20 de minute.

Alte patru persoane aflate în mașini care au rămas înzăpezite în zona pădurii Rediu au fost scoase din autoturisme de același echipaj și transportate în municipiul Botoşani.

Cod portocaliu de ninsori abundente

La Suceava a fost cod portocaliu de ninsori abundente, iar circulația pe mai multe drumuri naționale a fost îngreunată.

Un adult dependent de oxigen concentrat, din localitatea Probota, a fost preluat de salvatorii care au venit tocmai de la Galați să dea o mână de ajutor, și dus la spital. (Sursa imag: ISU IAȘI)

Și în Bacău șoferii s-au luptat cu vremea. Din cauza blocajelor în trafic, autorităţile au întrerupt pentru câteva ore circulaţia către Neamţ şi Vaslui.

„-Până la Traian e ok, dar după Traian e tot blocat. - Mai degrabă vă întoarceţi şi vă cazaţi undeva în oraş. Acum două ore am primit dispoziţia să oprim toate maşinile.”

La spitalul din Roman, în Neamț, a ajuns și o femeie din județul Iași care a născut acasă, asistată de către un echipaj de la ambulanţă. Aceasta a adus pe lume un băieţel sănătos.

Au fost probleme și în Vaslui

A nins viscolit mai bine de 24 de ore și în Vaslui, unde utilajele au acționat pe toate drumurile. Cele mai mari probleme au fost la granița cu județele Iași și Bacău. De altfel, după 9 seara, camioanele au fost oprite la ieșirile din orașul Vaslui, pentru a evita blocajele.

Spre seară, s-a dat alarma după ce mai multe mașini și două microbuze au rămas blocate pe un drum de la granița cu județul Iași. Cel puțin zece oameni, o parte navetiști, aveau nevoie de ajutor.

Pplt. adj.Claudiu Chipcea, ISU Vaslui: ”Inițial au fost zece persoane, cinci s-au deplasat cu forțe proprii. I-am adus cu șenilata la autospeciala de salvare victime multiple și urmează să le ducem în sat.”

Într-un final, oamenii fie au ajuns cu bine acasă, fie au rămas peste noapte la localnici.

Reprezentantul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Tăcută: „Pe cei de la Scânteia îi cazăm aici la o persoană, iar cei de la Rediu Galian sunt în drumul pompierilor și îi lasă acasă.”

Pompierii vasluieni au intervenit pentru a salva și alți șoferi rămași blocați.

După miezul nopții, un bărbat de 28 de ani, din satul Rafaila, cu probleme medicale, a fost scos din sat cu tractorul, după care a fost preluat de ambulanță și dus la spital. Iar în localitatea Tanacu, o femeie în vârstă a plecat de acasă și nu s-a mai întors. A fost trimis un ATV cu șenile pentru căutări, pentru că alte utilaje nu reușeau să își croiască drum prin zăpada de peste un metru.

Reporteri: Iulia Ciuhu, Daniel Moldovan, Cătălina Vieru

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult