Modifica setarile cookie
Toate categoriile

171 de cabinete de vaccinare îşi încheie activitatea. Tot mai puțini români se vaccinează

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunțat, joi, că 171 de cabinete de vaccinare îşi vor încheia activitatea, din cauza interesului scăzut al populației pentru vaccinarea anti Covid-19.

Aceste informații au fost oferite într-o conferința de presă susținută de secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, președintele CNCAV, colonel dr. Valeriu Gheorghiță, și secretarul de stat în Ministerul Sănătății, dr. Andrei Baciu.

Declarațiile de presă au transmise LIVE pe PRO TV NEWS.

Gheorghiță a explicat faptul că aceste cabinete, care se vor închide, administrează în prezent mai puţin de zece doze zilnic împotriva Covid-19.

El a precizat că unele centre vor fi transformate în unități de testare, iar altele vor funcţiona în sistem hibrid, atât pentru vaccinare, cât şi pentru testare.

Citește și
petrecere
În timp ce unele țări înăspresc măsurile împotriva răspândirii coronavirusului, în altele pare că pandemia s-a terminat

“Aşa cum am anunţat în săptămâna trecută, practic noi am identificat un număr de 322 de cabinete de vaccinare care au activitate redusă în ultimele două săptămâni în perioada evaluată ceea ce înseamnă mai puţin de zece doze administrate zilnic. Ieri am avut o şedinţă împreună cu colegii de la Institutul Naţional de Sănătate Publică, Ministerul Sănătăţii şi Direcţiile de Sănătate Publică şi, practic, analizând fiecare cabinet de vaccinare în parte, 171 îşi vor încheia activitatea în perioada următoare”, a declara Valeriu Gheorghiţă.

România va renunța la restricții atunci când situația va fi mai bună

 

Recent, Raed Arafat a anunțat că se apropie momentul în care nu va mai fi nevoie de stare de alertă.

”Da, se apropie momentul, cred, în care vom zice că nu este nevoie. Care e acest moment, urmează să se decidă”, a spus secretarul de stat.

De asemenea, premierul Nicolae Ciucă a spus că ”cifrele sunt încurajatoare, am început să scădem cu 2-3.000 de infectări pe zi”

În urmă cu câteva zile, Guvernul a decis că în supermarketurile din mall-uri vor avea acces și persoanele fără certificat Covid-19, dacă vor fi amenajate, culoare speciale.

Iar cei care călătoresc vor avea mai mult timp la dispoziție să completeze formularele de localizare la sosirea în țară.

De asemenea, de azi, vaccinați pozitivi vor sta 5 zile în izolare, în loc de 7, iar cei nevaccinați 7 zile, în loc de 10.

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult