Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Jumătate de tonă de cocaină, descoperită în cutii de banane, la un depozit din Chiajna. Valoarea uriașă a drogurilor

Your browser doesn't support HTML5 video.

O jumătate de tonă de cocaină a fost confiscată din întâmplare de Poliția Română. Estimată la peste 25 de milioane de euro pe piața neagră, a ajuns într-un depozit de la marginea Capitalei, ascunsă într-un transport de banane.

Drogurile au plecat din Columbia și au intrat în Europa prin Belgia, unde containerul nu a fost verificat temeinic. De acolo, până în Romania, nimeni nu l-a mai controlat.

Cele 503 kilograme de cocaină în stare pură au fost trimise din Columbia până în Belgia, în portul Anvers. Drogurile erau ascunse printre 20 de tone de banane, iar la destinație întreaga marfă ar fi trecut de filtrele poliției vamale.

De acolo până în România transportul rutier a fost considerat unul intracomunitar, ceea ce înseamnă că până în țara noastră a trecut fără alte verificări prin celelalte state.

TIR-ul a ajuns fără probleme până la un depozit aflat pe centura Capitalei, în zona Chiajna. Cel care a recepționat marfa a constatat apoi cu stupoare că printre bananele aduse din Columbia se află și o cantitate impresionantă de cocaină și a sunat imediat la 112.

Citește și
cocaina
Trei tone de cocaină, descoperite într-un transport de piure de banane în portul Rotterdam

Patronul depozitului din România susține că ar fi cumpărat direct din Belgia cele 35 de baxuri de banane printre care erau ascunse și drogurile, împărțite în pachete de un kilogram. 

Cocaină ajunsă printre banane și în magazine din Germania și Polonia

 

Valoarea cocainei, care are o puritate înaltă, de 98 la sută, este estimată pe piața neagră la 25 de milioane de euro.

Nu se știe deocamdată dacă drogurile au ajuns în România din greșeală sau ara noastră era locul de unde marfa ilegalaă urma să se răspândească pe piața neagră. Ancheta ofițerilor DIICOT și DCCO este abia la început.

Ofițer DCCO- IGPR: "Volumul foarte mare de mărfuri în porturile din Europa de Vest. Se întâmplă ca membrii grupării infracționale să nu aibă capacitatea de a extrage tot timpul cantitățile de droguri sau ceva nu merge bine în toate celulele de asigurare a transportului. În multe țări din UE au fost descoperite astfel de droguri în cutiile de banane. În acest caz a fost o rută utilizată destul de des, cocaina a intrat prin Belgia și circuitul legal de import al bananelor a fost deturnat pentru a se ascunde o cantitate de cocaină. Nu este o captură singulară în Europa". 

Bananele, fructe importate de regulă din America Latină, sunt folosite adesea pentru ascunderea cocainei, spun autoritățile.

Capturi similare au ajuns în trecut din greșeală în supermarketurile din Germania sau Polonia pentru că nimeni nu le-a verificat pe traseu.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult