Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Iohannis cere CCR să discute legile justiţiei după ce se emite opinia Comisiei de la Veneţia

Your browser doesn't support HTML5 video.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, i-a transmis marți o scrisoare Președintelui Curții Constituționale a României

Şeful statului îi cere, printr-o scrisoare, preşedintelui CCR, să dezbată sesizarea sa privind neconstituţionalitatea modificării Codului de Procedură Penală şi a legii privind organizarea judiciară abia după ce Comisia de la Veneţia îşi precizează poziţia.  Este vorba despre controversatele modificării ale Codului despre care opoziţia spune că îi vor favoriza pe inculpaţi şi infractori. 

Printre modificări se numără faptul că procurorul poate dispune luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de cel mult 30 de zile, care poate fi prelungit cu cel mult 160 de zile, iar dacă probele dintr-o înregistrare sunt obţinute în mod nelegal, procurorul poate să le distrugă şi întocmeşte un proces-verbal în acest sens şi îl va depune la dosarul în cauză. De asemenea, măsura arestării preventive poate fi luată numai dacă din probe rezultă dovezi sau indicii temeinice.

Comunicatul Preşedinţiei:

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, i-a transmis marți, 10 iulie a.c., o scrisoare Președintelui Curții Constituționale a României, domnul Valer Dorneanu, împreună cu sesizarea de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, prin care solicită ca termenul de dezbatere a sesizării să fie astfel stabilit încât opinia Comisiei de la Veneția să poată fi valorificată.

Citește și
Valer Dorneanu, judecator CCR
Surse: Curtea Constituțională va analiza noul Cod Penal adoptat de Parlament abia la toamnă

TEXTUL SCRISORII:

„În temeiul dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție și ale art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, vă înaintez alăturat, sesizarea de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Având în vedere tradiția bunei colaborări dintre autoritățile publice din România și organismul european care contribuie la dezvoltarea unui patrimoniu constituțional comun în Europa și care sprijină statele ce doresc să pună structurile juridice și instituționale în acord cu standardele și bunele practici internaționale în materie de democrație, pre-eminență a dreptului și protecție a drepturilor omului, vă adresez solicitarea ca termenul de dezbatere a sesizării de neconstituționalitate să fie astfel stabilit încât opinia Comisiei de la Veneția să poată fi valorificată.”

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult