Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Intervenţia la sonda din Satu Mare, finalizată la 20 de zile de la izbucnirea incendiului

La sfârşitul celei de-a douăzecea zile de la izbucnirea incendiului la sonda de gaz de la Moftinu Mare, judeţul Satu Mare, intervenţia pentru captarea în siguranţă a gazului şi închiderea sondei a fost finalizată.

Aproape trei sute de pompieri din opt judeţe au intervenit în zonă pe durata intervenţiei.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), intervenţia de la sonda din judeţul Satu Mare s-a încheiat.

”Această misiune de amploare a presupus, pe tot parcursul ei, coordonarea a două componente – cea de intervenţie în vederea închiderii sondei, pe de o parte şi cea de asigurare a protecţiei personalului şi utilajelor care au acţionat la faţa locului, pe de altă parte”, anunţă IGSU.

Pe parcursul celor douăzeci de zile, pe amplasamentul sondei de gaz au acţionat aproape trei sute de pompieri din 8 inspectorate judeţene. ISU Bihor a intervenit cu 77 de pompieri, ISU Bistriţa Năsăud cu 15 pompieri, ISU Cluj cu 5 pompieri, ISU Maramureş cu 44 pompieri, ISU Mureş cu 7 pompieri, ISU Sălaj cu 60 pompieri, ISU Timiş cu 42 pompieri, iar ISU Satu Mare cu o medie zilnică de 45 de pompieri.

Zilnic, la faţa locului, pe întreaga durată a desfăşurării operaţiunilor, au fost prezente echipaje medicale cu două ambulanţe SMURD. De asemenea, pe tot parcursul intervenţiei, zona a fost asigurată prin rotaţie, de echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Carei cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi un APIC Duster.

Incendiul la sonda de gaze din zona localităţii Moftinu Mare din judeţul Satu Mare a fost anunţat în 18 decembrie, la ora 1:35.

Pompierii mobilizaţi atunci pentru stingerea incendiului nu au putut interveni deloc, din cauza riscului major de producere a unei explozii după lichidarea flăcărilor, pe fondul presiunii gazelor subterane.

Perimetrul pe care se află sonda Moftinu 1001 este conesionat unei firme canadiene care a adus propriii specialişti pentru intervenţia la sondă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult