Înșelăciune cu haine vechi: Cum au reușit două persoane să câștige bani făcând cumpărături online | VIDEO

Your browser doesn't support HTML5 video.

Două persoane care cumpărau haine de pe internet au reușit să câștige mii de euro prin acte de înșelăciune.  

Mai exact, se pare aceste persoane comandau haine online, achitau produsele, iar după ce le primeau le returnau.

În loc să dea înapoi produsele primite, aceste persoane trimiteau în colete haine vechi și uzate.

Contravaloarea comenzii era returnată, iar persoanele în cauză rămâneau și cu banii și cu produsele comandate.

Cele două persoane sunt acum cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, prejudiciul cauzat fiind de 385.000 de lei, adică arpximativ 7.700 de euro.

„Astăzi, 12 octombrie 2022, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Investigații Criminale Sector 2, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în aplicare 2 mandate de percheziție, în Capitală, la domiciliul unor persoane, față de care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

Citește și
Statuia Reginei Maria, îmbrăcată cu flori la Oradea. Care e semnificația gestului
Statuia Reginei Maria, îmbrăcată cu flori la Oradea. Care e semnificația gestului

Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada aprilie - august, două persoane ar fi efectuat comenzi online, de articole vestimentare, de pe site-ul unei societăți comerciale, ar fi achitat produsele, iar după primirea acestora, în baza cererii de retur, ar fi restituit în locul bunurilor comandate, articole vestimentare uzate, primind totodată contravaloarea acestora, achitată inițial”, transmite Poliția Capitalei.

În cursul acestei dimineți, au fost puse în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară, iar persoanele vizate au fost conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în formă continuată (323 de acte materiale).

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult