Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Iniţiativa privind revizuirea Constituţiei, în sensul redefinirii familiei, discutată de CCR în 17 septembrie

Curtea Constituţională va discuta în 17 septembrie proiectul legislativ de revizuire a Constituţiei adoptat marţi de Senat, în calitate de for decizional au declarat, miercuri seară pentru News.ro surse din CCR.

Fiind vorba despre un proiect de modificare a Constituţiei, CCR s-a autosesizat şi va lua în discuţie iniţiatiava legislativă în şedinţa de plen din 17 septembrie, au precizat sursele citate.

Potrivit articolului 146 din Constituţie, Curtea Constituţională are următoarele atribuţii: se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor la sesizarea preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau cel puţin 25 de senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor legislative de modificare a Constituţiei.

Plenul Senatului, în calitate de for decizional, a adoptat marţi, cu 107 voturi "pentru", 13 voturi "împotrivă" şi şapte abţineri, proiectul legislativ care îşi propune revizuirea articolului 48 din Constituţie, în sensul că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, şi nu între soţi, aşa cum este în prezent.

Liderii grupurilor ALDE şi UDMR au spus că fiecare dintre senatorii lor vor vota după cum le dictează conştiinţa, PNL şi PSD au spus că susţin proiectul, iar USR s-a declarat împotriva modificărilor.

România riscă să îşi încalce obligaţiile internaţionale privind drepturile omului, dacă va modifica definiţia familiei în Constituţie, a declarat miercuri la RFI reprezentantul Amnesty International pentru România, Barbora Cernusakova. Ea spune că organizaţia pe care o reprezintă va înainta Curţii Constituţionale un memoriu amicus curiae, în care va sublinia că această modificare ar putea duce la încălcarea standardelor internaţionale în materie.

“Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”, se arată în propunerea de modificare a art. 48 alin. (1) din Constituţia României.

De asemenea, o altă modificare introduce la acelaşi articol un nou articol II, cu următorul text: "Revizuirea Constituţiei se supune aprobării prin referendum, organizat potrivit dispoziţiilor art. 151 alin. (3) din Consituţia României, republicată".

Referendumul privind redefinirea familiei în Constituţie va avea loc în 7 octombrie, a anunţat, în 1 septembrie, liderul PSD, Liviu Dragnea. "În primul rând, am dat un vot în Comitetul Executiv de susţinere a acestui obiectiv şi am stabilit care să fie data la care să aibă loc referendum şi s-a stabilit pentru 7 octombrie", a declarat Liviu Dragnea la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD.

Camera Deputaţilor a adoptat, în mai 2017, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, şi nu între soţi, aşa cum este în prezent.

Coaliţia pentru Familie a strâns trei milioane de semnături, pe care le-a depus la Senat alături de propunerea de revizuire a Constituţiei privind definiţia familiei prin care se cere modificarea articolul 48, alineatul 1, care se referă la definiţia familiei. În actuala formă, acesta prevede că "familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi", însă semnatarii iniţiativei vor ca definiţia să fie schimbată pentru a bloca orice posibilitate a legiferării căsătoriei între persoane de acelaşi sex.

Potrivit articolului 151 al legii fundamentale, proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat în 6 iulie legea de modificare a Legii referendumului, după ce a cerut reexaminarea ei în Parlament şi a sesizat şi Curtea Constituţională, însă CCR a respins ca inadmisibilă sesizarea şefului statului.

Potrivit textului legii, “cetăţenii sunt chemaţi să îşi exprime voinţa prin vot în cadrul referendumului naţional cu privire la revizuirea Constituţiei în ultima duminică a perioadei de 30 de zile prevăzută în Constituţie, calculată de la data adoptării de către Parlament a proiectului legii constituţionale, Guvernul având obligaţia de a aduce la cunoştinţa publică, de îndată, prin mijloace de comunicare în masă, textul acestuia şi data referendumului".

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult