Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Inconștiență și nepăsare. Cum a reușit o firmă să pună în pericol instituții de interes național

Your browser doesn't support HTML5 video.

Inconștiența și nepăsarea unei societăți care ar fi trebuit să verifice echipamentele de apărare la incendiu în multe instituții importante din țară au pus în pericol sute de mii de români.

Spitale, școli, trenuri, unități militare și chiar avioane riscau să ardă. În cazul unor incendii puternice sistemele de prevenție, dar și hidranții sau stingătoarele se puteau dovedi inutile pentru că firma plătită să le întrețină doar se prefăcea că le verifică spun anchetatorii.

Spitale, şcoli, penitenciare şi chiar benzinării. Sunt doar câteva din zecile de instituţii de importanță strategică cu care firma SC FIRE & RESCUE SERVICES SRL a încheiat, încă din 2019, spun anchetatorii, contracte de mentenanţă a sistemelor de prevenţie şi stingere a incendiilor. Printre cele mai importante se număra Spitalul Marie Curie din Capitală, Căile Ferate Române, Nuclearelectrica, dar şi mai multe sedii ISU.

Societatea comercială vizată acum de anchetatori a încheiat contracte şi cu companii de transport public sau aerian, punând în pericol inclusiv siguranţa călătorilor. Unul dintre beneficiari este chiar TAROM. Contactaţi de Ştirile PROTV, reprezentanţii companiei au transmis că le furnizează anchetatorilor toate informaţiile de care au nevoie în această anchetă.

Potrivit autorităţilor, firma se angaja să întreţină şi să verifice hidranţii şi extinctoarele din fiecare instituţie cu care avea contract. Pentru fiecare verificare, obţinută prin licitaţie, administratorul incasa între 250 de lei şi 500 de lei. Totul era însă bifat fictiv în acte, acuză anchetatorii. Aparatura care trebuia să salveze vieţi era în realitate expirată.

Citește și
ungaria
Șeful de cabinet al premierului Orban: Viața în Ungaria va reveni la normal la începutul verii

Aurica Săbău, purtătorul de cuvânt al IPJ Mureş: "Aceste servicii s-ar fi realizat fără verificarea efectivă a bunei funcţionari. Astfel s-ar fi înlocuit sigilii, etichete de conformitate şi de valabilitate".

Un alt beneficiar este combinatul chimic AZOMUREȘ, care număra peste 2 mii de angajaţi ce lucrează zilnic în condiţii speciale, cu materiale chimice. Nepregătită corespunzător în caz de incendiu, clădirea putea deveni o bombă cu ceas.

Ovidiu Maior, purtătorul de cuvânt al Combinatului Chimic Azomureş: "A fost o surpriză pentru toată lumea. De aceea există şi verificări pe care le facem în paralel pentru a ne asigura că totul este îm parametri normali şi că orice risc este minimizat".

Nici una dintre instituţiile de stat nu ar fi ştiut că firma privată nu îşi onora contractul, iar sumele încasate de aceasta erau foarte mari.

Printre acestea se numără şi Spitalul Municipal Gherla. Reprezentanţii unităţii medicale au precizat că anul trecut au apelat la serviciile de mentenanţă şi verificare ale firmei însă până acum nu au constatat nicio defecţiune.

Administratorul firmei este un fost comisar şef de poliţie - Gheorghe Tomescu. Anchetatorii l-au găsit în Capitală, în timpul uneia din cele 200 de descinderi făcute în toată ţara. Am încercat să cerem lămuriri din partea firmei pe care o conduce, însă nici la sediul social şi nici la punctul de lucru nu era nimeni. La telefon a refuzat să vorbească.

Pe lângă faptul că firma a pus în pericol vieţi şi bunuri, sume importante de bani nu se regăsesc în bilanţul contabil, spun anchetatorii. Acuzaţiile sunt grave: înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult