Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Începe reorganizarea la Ministerul Agriculturii. Peste 70 de instituții subordonate vor dispărea cu tot cu 200 de șefi

Your browser doesn't support HTML5 video.

Reorganizarea Ministerului Agriculturii cu peste 14 mii de angajați intră în linie dreaptă.

Peste 70 de instituții subordonate vor dispărea, iar odată cu ele își vor pierde funcția de șef peste 200 de angajați care vor rămâne simpli funcţionari. Oficialii speră că vor cheltui astfel mai puțini bani cu personalul.

Direcția pentru Agricultură a Municipiului București este pe lista instituțiilor care vor fi închise. Șef este Florina Bîrlibescu, fosta directoare de servicii la o altă instituție mare din Ministerul Agriculturii, APIA.

I-am găsit la muncă pe 11 dintre cei 17 angajați. Unii cu ochii în monitoare, alții hoinărind pe holuri. Aceştia conform fisei postului trebuie să facă vizite în magazine şi pieţe. De asemenea, tot la ei ajung diferite aprobări, cum ar fi tăierea nucilor, specia protejată. În total, vor dispărea peste 200 de posturi de directori. Practic, toți acești oameni vor trece de la statutul de șef la cel de funcționar public, asta pe un salariu mult mai mic. Inițial, autoritățile din minister estimau că, în acest fel, odată cu această reorganizare, vor face o economie de 40 de milioane de lei pe an. 37 de șefi sunt doar la Agenția Națională pentru Zootehnie, o altă instituție care va fi desființată. La șefi se ajunge greu, iar în unele zile programul pare scurt, până la ora 15. Pe lista instituțiilor propuse pentru desființare se află și Stațiunea de Cercetări Sericicole Băneasa, cea care deține singurul fond genetic de viermi de mătase din România. Un sector odată înfloritor, acum se chinuieşte să supraviețuiască. Ministerul Agriculturii a preluat stațiunea, cu tot cu patrimoniu, acum doi ani și a început să investească în ea. Acum, potrivit ordonanței, instituția urma să fie unită cu Banca de Gene din Buzău. Teodor Mihalcea, directorul Stațiunii de Cercetări Sericicole Băneasa: ”Chiar nu știu...nu pot să îmi închipui. Da, nu știu. Cele două stațiuni sau două institute au obiect de activitate total separat. Și eu și dânsul am zis că această unire nu este corectă și nu își are rostul”. Concluzie la care a ajuns și ministrul într-un final care a anunțat că s-a răzgândit. Florin Barbu, ministrul agriculturii: ”Am discutat cu cele două instituții implicate. Am ajuns la concluzia împreună că sunt activități unice și vor fi exceptate prin memorandum”. În total, odată cu marea reorganizare vor dispărea peste 70 de instituții subordonate Ministerului Agriculturii, din București, dar și din țară. Ele vor fi comasate cu alte instituții, sediile vor fi restrânse, iar patrimoniul va intra în administrarea ministerului.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult