Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Incendiul de la Ferma Dacilor. Funcționara Primăriei Gura Vadului, care fusese reținută, a fost pusă în libertate

Angajata de la Serviciul urbanism din Primăria Gura Vadului care a fost reţinută în dosarul în care este anchetat incendiul de la pensiunea Ferma Dacilor a fost pusă în libertate.

Aceasta a fost pusă în libertate, joi, pentru că instanţa de judecată nu s-a pronunţat cu privire la propunerea procurorilor de emitere a unui mandat de arestare preventivă pe numele femeii. Ea este acuzată de abuz în serviciu, fiind suspectată că nu a făcut verificări înainte de a emite documentele care atestă construcţiile din complexul turistic. Judecătoria Ploieşti se va pronunţa vineri asupra propunerii procurorilor privind arestarea preventivă a funcţionarei.

Funcţionara din cadrul Primăriei Gura Vadului inculpată în dosarul în care este anchetat incendiul de la complexul Ferma Dacilor a fost eliberată, în condiţiile în care la ora 15:00 a expirat ordonanţa de reţinere pe numele său, au declarat, pentru News.ro, surse judiciare. Conform acestora, procurorii au formulat propunere de arestare preventivă pe numele femeii care este inculpată pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos, însă Judecătoria Ploieşti nu s-a pronunţat înainte de expirarea ordonanţei care a permis reţinerea femeii pentru 24 de ore. Instanţa de judecată se va pronunţa vineri asupra propunerii formulate de către anchetatori în acest dosar. Primarul din Gura Vadului, Marius Sora, fostul edil al localităţii Constantin Lungu şi angajata din primărie care se ocupă cu probleme de urbanism au fost ridicaţi, miercuri, pe bază de mandat şi au fost duşi la audieri în ancheta în care procurorii cercetează cauzele şi împrejurările în care a avut loc incendiul de la pensiunea Ferma Dacilor. Femeia a fost reţinută, iar edilul şi fostul primar au fost plasaţi sub control judiciar.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult