Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Români, martori ai incendiului violent din Thassos: “A ars toată noaptea”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Cel puțin 100 de mii de români au aflat cu spaimă că în Thasos, insula pe care își petrec chiar în aceste momente vacanța a izbucnit un incendiu violent.

Mulți alții, care sunt pe cale să plece își văd planurile încurcate. Arde și acum o pădure aflată în zona de est, iar coloanele mari de fum se văd cu ochiul liber de la kilometri distanță. Autoritățile elene au emis o alertă de evacuare pentru cei cazați în vecinătatea focarului. Ministerul român de Externe a emis un avertisment pentru toți turiștii noștri.

Primarul a cerut de urgență suplimentarea forțelor de intervenție

Toată noaptea, turiștii români au stat cu ochii pe versantul estic al dealului care ardea cu flăcări uriașe pe insula Thassos. Cum vântul puternic a alimentat focul, primarul a cerut de urgență suplimentarea forțelor de intervenție.

Primii pompieri ajutați de voluntari au încercat să împiedice flăcările să coboare spre localitatea Kinira, aflată în apropiere. Toți cei cazați acolo au primit mesaje din partea autorităților care îi sfătuiau să se pregătească de evacuare. Șansa lor a fost că vântul și-a schimbat direcția.

Dan Drăgan, reprezentant Forum Grecia: „Aseară (miercuri seara- n.red.), în jurul orei 20:00, a izbuncnit incendiul deasupra localității Potamia. Au fost două focare inițial, la primul s-a intervenit instantaneu. Doi voluntari care au acționat aseară (miercuri seara- n.red.) alături de pompieri, un copac a căzut pe ei și au fost duși la spitalul din Kavala pentru îngrijiri și acum sunt în afara pericolului”.

Citește și
incendiu thassos
Incendiu uriaș în Thassos, în apropiere de o plajă frecventată de foarte mulţi turişti români

Cu fiecare oră care trecea, flacările păreau să cuprindă zone tot mai întinse. Pe un site grecesc a fost transmisă în direct evoluția focarului. Cum s-a luminat, piloții s-au alăturat și ei luptei cu focul. La această misiune au intervenit cu 14 aeronave de stingere, opt avioane și șase elicopere. Coloana imensă de fum care a învăluit zona le-a dat fiori reci turiștilor care, dimineața, mergeau la plajă.

Costin Radu, turist în Thassos: „În spate, se vede incendiul, în curând o să vedeți și un elicopter care se apropie la alimentare chiar în fața plajei. Uitați-l. Oamenii pot sta pe plajă. Nu s-a limitat nici un acces. S-a recomandat evitarea deplasărilor în zona incendiului, ca să fie culoar liber pentru pompieri”.

185 de pompieri cu 38 de autospeciale acționează în prezent pe insula Thassos

Potrivit unui comunicat emis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență din Grecia, 185 de pompieri cu 38 de autospeciale acționează în prezent pe insula Thassos. Oficialii nu precizează cât de întinsă este zona afectată, însă este cert că incendiul a fost observat și de sateliții NASA.

Valentin Manea, turist în Thassos: „A ars toată noaptea, când mai încet, când mai tare, în funcție de cum a bătut vântul”.

Dan Drăgan, reprezentant Forum Grecia: „În cursul nopții m-am deplasat din Limenaria către Theologos și, din cauza vântului, am respirat acel aer de pădure arsă, din cauza vântului am văzut și urme de cenușă adusă de la peste 10 km depărtare din partea cealaltă a insulei”.

Ministerul roman de Externe le recomandă cetățenilor români care se află pe Insula Thassos să fie precauți și să evite deplasările în zona afectată de foc.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult