Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Incendiu la un restaurant din Câmpulung. Focul a afectat o terasă şi acoperişul

Un incendiu a izbucnit, în noaptea de luni spre marţi, la un restaurant din municipiul Câmpulung, focul afectând o terasă şi acoperişul clădirii.

La sosirea echipajelor de intervenţie, flăcările se manifestau la o terasă pe o suprafaţă de aproximativ 100 metri pătraţi, dar şi la acoperişul localului, pe o suprafaţă de circa 70 de metri pătraţi, au anunţat, marţi, reprezentanţii Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş. De asemenea, flăcările au afectat faţada clădirii.

„Prin intervenţia promptă la locul solicitării, pompierii au reuşit să evite propagarea flăcărilor la întreg localul, dar şi la casele din apropiere. Nu au fost înregistrate victime”, au precizat reprezentanţii ISU Argeş.

Conform primelor verificări, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult