Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Incendiu la un depozit cu vopseluri și diluanți, în Vâlcea. Mesaj transmis prin RO-ALERT

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un incendiu de proporţii a izbucnit vineri, în Râmnicu Vâlcea, la un depozit plin cu diluanţi, vopseluri şi materiale de construcții. O persoană a fost transportată la spital, cu arsuri.

Mai multe echipaje de pompieri intervin în zonă. Au reuşit să împiedice propagarea focului, iar militarii lucrează pentru lichidarea tuturor focarelor.

Un fum gros şi înecăcios s-a degajat în zonă, din cauza obiectelor care ard. Sunt acolo şi cantităţi mari de ulei, care au favorizat arderea. Cei care locuiesc în apropierea depozitului au fost avertizaţi şi prin sistemul RO-ALERT, să rămână în casă, cu ferestrele şi uşile închise etanş.

Femeia care a fost transportată la spital are arsuri de gradul doi, pe mâini şi față. O ambulanţă a rămas la faţa locului, în eventualitatea în care şi alte persoane vor avea nevoie de îngrijiri.

3.500 de metri pătraţi sunt afectaţi de incendiu şi sunt acolo cel puţin şapte echipaje de pompieri. Până în acest moment, nu a fost stabilită cauza dezastrului.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult