Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Incendii aproape identice în București și Botoșani. Zeci de copii, intoxicaţi

Your browser doesn't support HTML5 video.

S-au derulat scene terifiante atât în Bucureşti cât şi în Botoşani. După scenarii similare, două imobile au fost cuprinse de flăcări, iar zeci de adulţi şi copii au fost evacuaţi.

În capitală, pentru o femeie de 89 de ani n-a mai existat scăpare şi a pierit înainte ca salvatorii să poată ajunge la ea.

Martorii au filmat, îngroziţi, cum un apartament din Sectorul 1 a fost distrus de flăcări violente în doar câteva minute. Cei care au simţit miros de fum au ieşit de urgenţă în stradă. Pe alţii i-au anunţat pompierii care au luat în calcul să spargă uşile locuinţelor unde nu răspundea nimeni.

40 de persoane s-au autoevacuat, dar patru au avut nevoie de ajutorul pompierilor din cauza vârstei înaintate nu se puteau deplasa. Una dintre ele, de altfel, a fost salvată chiar din apartamentul cuprins de flăcări şi dusă de urgenţă la spital, fiind intoxicata cu fum

Din nefericire, o femeie de 89 de ani a fost găsită moartă pe balcon. Se refugiase acolo ca să poată respira.

Citește și
incendiu Capitală
Incendiu de proporţii în Capitală, la etajul 7 al unui bloc. O persoană a murit

Vecină: "Eu stau chiar lângă acel apartament. am reuşit să mi iau geanta cu documentele şi am fugit. nu ştiu ce s-a întâmplat. am sunat la 112. nu ştiu de la ce ar fi putut să izbucnească incendiul."

Scene de groază s-au derulat şi la Botoşani. Zeci de copii şi adulţi au fost evacuați după ce focul a pus stăpânire pe o garsonieră.

Speriaţi, mulţi au fugit la ultimul etaj şi au sunat speriaţi la 112.

Mama cu copii în braţe: "Noi eram sus şi la etajul doi a început flacără. Erau copii în casă. Se jucau. Când am coborât, un copil era cu bricheta în mână. Am vrut să îi scot afară, dar nu s-a putut. I-am urcat la etajul trei."

Col. Narcis Jachel, ISU Botoşani: "Foarte mulţi copii. Am pus în funcţiune un ventilator pentru a creşte puţin condiţiile de oxigen pe casa scării şi pentru a scoate copiii în siguranţă." În final, 22 de fetiţe şi băieţi au suferit intoxicaţii minore, iar 10 adulţi au primit îngrijiri. Cele două incendii sunt investigate de autorităţi.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult