Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Încă un avertisment de la Juncker pentru România: Să se ajungă la un consens național asupra statului de drept

Your browser doesn't support HTML5 video.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a lansat încă un avertisment în privința României, însă de această dată de față chiar cu președintele Klaus Iohannis.

Șeful statului român a fost prezent marți în Parlamentul European, la o dezbatere privind viitorul Uniunii Europene.

După discursul lui Klaus Iohannis a luat cuvântul și Juncker, care a subliniat faptul că aderarea României la Spațiul Schengen nu va fi posibilă nici anul acesta, dacă principiile statului de drept nu vor fi respectate.

Oficialul european a precizat că aceste avertismente nu sunt îndreptate la adresa lui Klaus Iohannis, ci sunt pentru Guvernul condus de Viorica Dăncilă și spre Parlamentul României.

Juncker a declarat că și-ar dori ca în România să se ajungă ”la un consens național în privința statului de drep și a luptei împotriva corupției” până la finalul acestui an.

Citește și
Harta Europa
Președintele CE vorbește despre riscul unui nou război în Europa. Ar putea izbucni lângă România

”În 2014, din 15 iulie mai precis, când m-am prezentat în Parlamentul European, e o dată pe care dumneavoastră nu ați ținut-o minte dar am ținut-o minte eu, am spus că România sub mandatul Comisiei pe care eu o conduc trebuie să facă parte din Spațiul Schengen.

15 iulie 2014. De atunci eu pledez ca România să facă parte din Spațiul Schengen. Și mi-a fi dorit să obținem asta înainte de finalul mandatului acestei comisii. Spun asta din motive de ordin general, dar și din motive specifice legate de România. Doresc să atrag atenția, și este o observație îndreptată nu neapărat către președinte, ci către Guvernul României și către Parlamentul României.

Nu trebuie pus în pericol acest lucru prin distanțarea față de principiile statului de drept. Și dorința mea din inimă ar fi ca în România, înainte de președinția României, să se ajungă la un consens național în privința statului de drept și a luptei împotriva corupției.

Este necesar acest lucru, pentru că, altfel, Comisiei îi va fi greu să adopte în acord recomandările specifice fiecărei țări în ceea ce privește Spațiul Schengen.” - a spus preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Participarea preşedintelui României la acest eveniment are loc în contextul seriei de dezbateri privind viitorul UE, la care sunt invitaţi şefii de stat şi de guvern din statele membre. Această iniţiativă a fost lansată în ianuarie şi va continua până la sfârşitul mandatului actualului Parlament European, în mai 2019.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult