Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Fântânile din Piața Unirii, din Capitală, s-au redeschis publicului

Your browser doesn't support HTML5 video.

Joi seară s-au deschis publicului fântânile renovate din zona Unirii a Bucureştiului.

Trecătorii le vor putea admira în fiecare weekend până la primii fulgi de zăpadă, spun reprezentanţii Apa Nova, care au promis un spectacol cu lumini şi muzică şi un ecran uriaş de apă.

Cei de la ApaNova au organizat și o repetiţie generală pentru a se asigura că totul funcționează.

În centrul atenţiei a fost fântâna centrală, care până acum nu a funcţionat. Jeturile de apă au creat patru ecrane uriaşe pentru videoclipuri şi proiecţii 3D cu lasere.

Pentru asta au fost instalaţi 26 de roboţi speciali. De asemenea, zona va fi luminată de 500 de becuri colorate. Peste 3.000 de piese speciale reglează intensitatea apei.

Citește și
animatie fantani capitala
Primăria Capitalei: ”Fântânile din Piaţa Unirii se redeschid pe 20 septembrie”

Cele 800 de pompe pot proiecta jetul de apă şi la 40 de metri, la o înălţime mai mare decât blocurile din zonă, în ritmul muzicii şi pot fi setate să-şi schimbe formă. Unică este şi soluţia tehnică prin care este aprins un jet subţire de gaz în apă care ţâşneşte.

Arhitecţii au introdus în noul design tema Marii Uniri. În fântâni vor putea fi găsite elemente de horă, alfabet chirilic, dar şi din cultura cutenilor. De altfel, în zonă există şi wireless gratuit, dar şi camere de supraveghere video, cu recunoaştere facială pentru a-i descuraja pe cei care vor dori să facă o baie în fântâni.

Aceste transformări au costat ApaNova nouă milioane de euro.

Mădălin Mihailovici, directorul general ApaNova: "Nu există nicăieri în Europa. Inclusiv show-uri muzicale pot fi urmărite. Meciuri de fotbal. În momentul în care am plecat, am plecat pe un număr de aparate. Partenerul nostru, Primăria, a spus dacă tot facem ceva, haideţi să facem la nivel de top. S-a dorit creşterea nivelului coloanei de apă."

ApaNova crede că fântânile din zona Unirii vor putea rivaliza cu celebrele fântâni din Las Vegas sau Dubai. Cele 17 fântâni vor putea fi văzute în această seară, după un concert de muzică clasică, dar şi în weekendurile cu vreme bună.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult