În loc de acvacultură, se face agrement. Schema prin care s-ar masca de fapt piața neagră a peștelui în România
Your browser doesn't support HTML5 video.
Campania „Prinși în plase de incompetență” vă arată modul ciudat în care autoritățile acordă astfel de licențe pentru amenajări piscicole care fac agrement, pescuit sportiv, sau alte activități conexe, adică nu au nimic de a face cu obiectul principal, producția. Cei din patronatul peștelui recunosc că astfel înflorește și piața neagră.
Activitatea de pescuit sportiv se face în baza unor licențe de acvacultură, dar oficialii de la ANPA închid ochii când văd că în loc de producții de pește se face agrement.
George Ionescu, președintele patronatului peștelui: „Statistic, din înregistrările ANPA, licența de acvacultură este de aproximativ 700. Din păcate, noi vedem mult mai puțin jucătorii activi în piață. În cei 700 sunt incluse foarte multe bălți mici de pescuit sportiv, care nu au nicio legătură cu acvacultura și fac o activitate de turism, dar e greșit să fie introduși în licență de acvacultură. Dintre cele 700, efectiv să facă producție, cred că sunt sub 50.”
Cei care fac pescuit sportiv recreativ sunt însă în aceeași oală cu fermierii care produc pește cu adevărat.
Inginerul Nicolae Tulitu afirmă că și în cazul său, la amenajarea deținută în Dolj, mult pește e livrat către bălți de agrement, nu pentru rețele de magazine și consum de masă.
Nicolae Tulitu, antreprenor: „Eu nu mai am niciun control acolo, pentru că la mine încasările pe pescuit sportiv ajung aproape la suma pe care o obțin din pescuitul comercial. Aici e ceva în neregulă. Și tu ca stat ce control mai ai. Eu vin cu producția, mă înregistrez cu ea și la ANPA mă înregistrez cu ea și la patronat, să demonstrăm că suntem producători. Dacă tu care ai licență și nu vii cu nimic cu producție, aici e ceva în neregulă.”
Iar pescuitul recreativ ar masca, de fapt, o piață neagră a peștelui. Cei care fac agrement ar putea vinde peștele fără acte, pe sub mână, iar în hârtii să apară doar veniturile din pescuitul la undiță, pentru recreere.
Nicolae Tulitu, antreprenor: „Faci pescuit sportiv și acolo, ori tai, ori nu tai chitanțe. Și pe urmă, când este, înregistrezi cu producție. Nici acolo, că zici că nu ai recoltat, că ai dat la sportivi. Reporter: Dar asta cumva încurajează și piața neagră. Mult pește la negru. Nicolae Tulitu: E o susținere esențială a situației. Adică tu vii, mă licențieze pe mine să fac ceva pe palpabil, că eu, dacă normele așa au fost și lucrurile nu, nu sunt cum ar trebui să fie, mă ajuți să aprovizionez piața neagră.”
Mihai Mocanu, inginer piscicol: „Ar trebui schimbată legislață să aiba alte licențte dar nu de acvacultură, nu produc nimic. Să zicem că închiriază peștele.”
România a avut înainte de revoluție un sistem centralizat în sectorul piscicol, în care erau adunate sub aceeași cupol[ toate verigile din lanț, de la stațiile de cercetare și producere puiet, câte una în fiecare regiune geografică, până la amenajările mari.
Inginerul Constantin Drăghiceanu crește crap într-o salbă de bazine în județul Giurgiu, o zonă care era doar o componentă dintr-o uriașă amenajare piscicolă de stat, din vremea comunismului. Înainte de 1898 aici se creștea doar puiet și tineret cu care se populau toate lacurile din sudul țării.
Constantin Drăghiceanu, inginer: „Populam toate bălțile din București, vreau să spun Pantelimon, Cernica. Totul totul controlat și deci aveam desfacere și era altceva. După Revoluție, în câțiva ani de zile deja sau unii au intrat în posesia unor bazine, au început să investească ele și foarte mult agrementul, s-a dezvoltat agrementul, mai puțin producția. Cum vedeți, e în detrimentul producției, e ceva ce se întâmplă, e mult mai simplu sau care traduce ce se întâmplă. E mult mai simplu, pentru că îl cumpără de la noi și îl vinde la undiță.”
Crapul e printre peștii preferați de români, iar în 2021 aveam în jur de 9.000 de tone de crap, producție anuală, dar anul trecut s-a ajuns la doar 3.000 de tone.