Modifica setarile cookie
Toate categoriile

În ce stare se află cei doi copii care s-au prăbușit cu ATV-ul 200 de metri în gol. „Am văzut cum cădeau, ca două păpuși”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Operațiune contracronometru a salvatorilor din Alba pentru evacuarea a doi frați, fată și băiat, de 12 și 14 ani, ce au căzut cu ATV-ul într-o râpă adâncă, în zona rezervației Râpa Roșie.

Copiii s-au prăbușit aproape 200 de metri, și s-au oprit într-o crevasă. Din cauza zonei greu accesibile, salvatorii au reușit să îi scoată din râpă cu ajutorul unui elicopter SMURD.

Accidentul s-a petrecut în rezervația Râpa Roșie, lângă Sebeș. Cei doi frați se plimbau cu un ATV, dar probabil au pierdut controlul şi s-au prăbușit aproape 200 de metri în gol. Norocul lor a fost că s-au oprit într-o crevasă adâncă de aproape trei metri. De acolo i-au ridicat cei de la SMURD cu ajutorul elicopterului. Primul salvat a fost băiatul de 14 ani, iar apoi a urmat sora lui de 12 ani. Ambii copii fost duși cu două ambulanțe la spitalul din Alba Iulia. Violeta, martor: „Am văzut cum cădeau efectiv, mai întâi ATV-ul a căzut și apoi copiii, ca două păpuși. S-au lovit de câteva ori și am văzut unde s-au oprit, ATV-ul și-a continuat traiectoria ulterior i s-a rupt și o roată care a căzut în continuare, dar copiii nu mișcau.” Ernest, martor: „Am auzit un zgomot, am văzut ATV-ul cum a căzut și s-a lovit de stânci, s-a rupt și ulterior cei doi copii ca două păpușile în aer. Am sunat la 112 am anunțat ce s-a întâmplat, am dat localizarea. Au căzut destul de sus, probabil norocul lor a fost că s-au oprit oarecum din cădere repede." Cadrele medicale le-au acordat imediat primul ajutor, înainte să fie urcați în ambulanțe și transportați la spitalul de urgență din Alba Iulia. Paul Tudor, medic UPU Târgu Mureș: „Au prezentat traumatisme cranio-cerebrale și fracturi la nivelul membrelor superioare și inferioare. Ambii sunt conştienţi misiunea a fost foarte dificilă din cauza reliefului, cu vizibilitate scăzută şi atunci elicopterul nu a putut să-i vadă din prima, iar ATV-ul era la 100 de metri de ei."

La fața locului au intervenit zeci de salvamontiști, pompieri, polițiști și jandarmi. Lt. col. Ovidiu Costea, inspector șef ISU Alba: „Am solicitat în sprijin elicopterul SMURD de la Târgu Mureș cu ajutorul căruia prin troliere am reușit evacuarea celor doi minori." Întreaga operaţiune de salvare a durat mai bine de două ore.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult