Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Imagini cu presupușii asasini ai omului de afaceri Adrian Kreiner au fost făcute publice de un polițist. VIDEO

Your browser doesn't support HTML5 video.

Imagini în care ar apărea presupușii asasini ai omului de afaceri sibian Adrian Kreiner au fost făcute publice de un fost polițist, care susține că au fost înregistrate de o cameră de supraveghere, la 25 de minute după atac.

Imaginile au fost surprinse pe o stradă din apropierea locului crimei.

Poliția nu confirmă, dar nici nu infirmă că cei trei indivizi care apar în cadru sunt aceiași cu cei suprinși de o altă cameră, în curtea victimei.

Camera de supraveghere amplasată în balconul unui apartament a înregistrat trei bărbați care se deplasau liniștiți, la pas, printre blocuri, la ora 3.30, prin cartierul Vasile Aaron. Par a avea fețele acoperite și merg unul în spatele celuilalt. Cel aflat în față duce mâna la gură, ca și cum ar fuma. Unul dintre ei are în spate un rucsac.

Deși are posibilitatea de a compara aceste imagini cu cele pe care le deține deja, Poliția nu a dorit să confirme ori să infirme dacă aceștia sunt suspecții în cazul omorului. Anchetatorii spun că au deja indicii despre posibila identitate a celor trei indivizi, fără a face însă precizări suplimentare. Posibil, pentru a nu-i pune în gardă.

Citește și
Adrian Kreiner
Cine l-ar fi ucis pe omul de afaceri Adrian Kreiner. Au fost surprinși de camerele de supraveghere

Acum o săptămână, Adrian Kreiner a fost atacat brutal în propria casă. Agresorii l-au bătut și apoi l-au sufocat cu o pernă. Au amenințat-o pe fiica lui de 23 de ani cu un pistol și au luat dintr-un șifonier câteva ceasuri valoroase, apoi au plecat prin același loc pe unde au intrat, o fereastră de la parterul casei.

Fiica și partenera bărbatului au sunat la 112, iar omul de afaceri a fost transportat în comă la spital, însă nu a supraviețuit.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult