Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ilie Sitariu rămâne în arest preventiv. Este cercetat în cazul crimei omului de afaceri din Sibiu

Curtea de Apel Alba Iulia a respins, miercuri, ca nefondată, contestaţia depusă de Ilie Sitariu, acuzat că i-ar fi ajutat pe cei trei autori ai crimei şi tâlhăriei din 6 noiembrie din Sibiu împotriva hotărârii de arestare preventivă.  

Potrivit soluţiei pe scurt publicată miercuri pe portalul CA Alba Iulia, instanţa „respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul S.I. (...), împotriva încheierii penale nr. 104/17.11.2023, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu”.

Decizia este definitivă.

La propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, instanţa din Sibiu a dispus, săptămâna trecută, arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 17 noiembrie, până la data de 16 decembrie, inclusiv, a inculpatului cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului.

Bărbatul din localitatea Dumbrăviţa, judeţul Timiş, este acuzat că i-ar fi ajutat pe cei trei presupuşi autori ai crimei şi tâlhăriei, iar pe unul dintre aceştia l-ar fi sprijinit să plece din ţară.

Citește și
criminali sibiu
Fiica lui Adrian Kreiner s-a înarmat cu un briceag în timpul jafului. Ce i-au spus criminalii tatălui ei

Doi dintre bărbaţii care l-ar fi bătut şi ucis pe omul de afaceri Adrian Kreiner au fost prinşi în Marea Britanie, a anunţat, duminică, Poliţia Română.

Cei doi, ambii în vârstă de 35 de ani, au fost localizaţi în Scoţia, respectiv Irlanda de Nord. Potrivit unor surse judiciare, Marian Cristian Minae a fost prins în Irlanda de Nord, iar Laurenţiu Ghiţă în Scoţia. Cei doi au fost depistaţi de partenerii externi, pe baza informaţiilor oferite de Poliţia Română.

Este căutat în continuare cel de-al treilea suspect - Cosmin Costinel Zuleam.

Tribunalul Sibiu a emis, duminică, mandate de arestare preventivă şi, respectiv, mandate internaţionale de arestare, în lipsă, pe numele celor trei, acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi tâlhărie calificată. Toţi sunt din judeţul Dolj.

În 6 noiembrie, omul de afaceri Adrian Kreiner a fost bătut şi jefuit în propria casă. Hoţii i-au furat ceasuri în valoare de 200.000 de euro, însă nu au luat şi banii care erau în casă, potrivit procurorilor. În casă mai erau iubita şi fiica omului de afaceri.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult